Home Social Scandal pentru sporul rural al medicilor

Scandal pentru sporul rural al medicilor

DISTRIBUIŢI

Unul dintre subiectele pe marginea caruia Casa Asigurarilor de Sanatate Valcea si Colegiul Medicilor poarta discutii aprinse de mai mult de o luna este acordarea sporului de circa. In timp ce reprezentantii Colegiului fac afirmatii grave la adresa CAS Valcea, acuzand institutia ca a acordat sporuri preferential, conducerea Casei afirma ca, astfel, se va incuraja navetismul, iar bolnavii nu vor avea nimic de castigat.

Indexari la salariu pentru medici morti

Sporul de circa reprezinta o suma inclusa in capitalul medicului de familie care isi desfasoara activitatea in zone greu accesibile. Astfel de sporuri se acordau si inainte de 1990, numarul cabinetelor care primeau acest bonus in judet, in anul 2000, fiind de 15.

In urma demersurilor facute de Colegiul Medicilor, Directia de Sanatate Publica Valcea a intocmit o lista cu 141 de medici de familie care sunt indreptatiti sa primeasca acest spor de rural. Lista trebuia apoi aprobata de CAS Valcea, care insa a refuzat acest lucru motivand ca sumele sunt prea mari. -CAS Valcea a facut o alta lista cu mai putini medici care sa primeasca jumatate din sporurile propuse de DSP. Pe lista facuta de cei de la CAS se aflau chiar si medici morti, asa cum este cazul dr. Gabriela Giulescu, decedata de aproape doua luni. Mai mult, s-au acordat pentru 15 cabinete sporuri preferentiale. Nu au vrut sa ne spuna pe ce criterii au facut acest lucru, pentru ca nu exista o lista oficiala a celor care primesc sporul in acest moment-, spune Adrian Busu, juristul Colegiului Medicilor Valcea.

Reprezentantii CAS Valcea considera aceste afirmatii drept calomnioase si neadevarate. -Sporul de circa pentru anul 2002 este de trei ori mai mare decat cel din anul precedent. Pana acum, nici un medic de familie nu a primit acest spor. Din pacate, nu putem sa acordam sporul de circa la nivelul propus de DSP pentru ca nu sunt bani. Am acceptat sa acordam aceasta indemnizatie la un nivel mai mic-, spune Dorel Constantinescu, seful Biroului de Relatii Publice din cadrul CAS Valcea.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.