Home Economic-Financiar -Lupta- dintre avocatii romani si cei straini se muta in Parlament

-Lupta- dintre avocatii romani si cei straini se muta in Parlament

DISTRIBUIŢI

Dupa ce ani de zile au facut presiuni pentru eliminarea restrictiilor care nu le permiteau sa activeze in Romania decat in asociere cu un numar egal de parteneri romani, avocatii straini au convins Guvernul sa le asculte doleantele. Un proiect de modificare a Legii 51/1995, ce reglementeaza profesia, a fost elaborat de Executiv in sensul dorit de acestia, fiind trimis spre dezbatere Parlamentului. Noile reglementari permit avocatilor straini sa acorde si consultanta juridica pe dreptul romanesc, daca trec un test de limba romana si cunostinte de specialitate.

In forul legislativ se muta astfel o -lupta- mai veche intre avocatii romani si cei straini, in care miza cea mare sunt contractele de consultanta juridica, incheiate cu companiile multinationale prezente in tara. Un aliat puternic pentru avocatii romani pe terenul celor doua Camere vor fi parlamentarii colegi de breasla, indiferent de gruparea politica din care fac parte. Acestia sustin ca restrictiile impuse avocatilor straini nu trebuie ridicate decat daca practicienii nostri vor fi tratati la fel in tarile UE si daca legislatia europeana va elimina prevederile care permit firmelor straine sa concureze neloial consultantii romani.

Tensiunile dintre companiile romanesti si cele straine de avocatura si consultanta juridica se muta in Parlament. Dupa ce ani de zile au facut presiuni pentru a obtine eliminarea restrictiilor care nu le permiteau sa activeze in Romania decat in asociere cu un numar cel putin egal de parteneri romani, avocatii straini au reusit sa convinga Guvernul sa le ia in considerare doleantele. In consecinta, Executivul a elaborat un proiect de modificare si completare a Legii nr. 51/1995, pe care nu l-a adoptat, insa, sub forma unei ordonante de urgenta, ci a unui proiect de lege ce a fost trimis Parlamentului. Acesta acorda avocatilor straini si posibilitatea de a acorda consultanta juridica privind dreptul romanesc, daca trec un examen de cunostinte in domeniu si de limba romana organizat de Uniunea Avocatilor din Romania.

Modificarile respective, justificate in expunerea de motive a proiectului prin cerintele europene in materie, au inflamat si in trecut spiritele in randul avocatilor romani si al companiilor de consultanta juridica autohtone. Acestia s-au plans adesea de concurenta neloiala exercitata de avocatii straini, iar punctul recent marcat de cei din urma, prin promovarea proiectului amintit, a declansat din nou conflictul. -Lupta- urmeaza sa se poarte in comisiile parlamentare, unde avocatii straini au de partea lor sustinatorii proiectului elaborat de Guvern, iar cei romani, pe senatorii si deputatii, destul de numerosi, care sunt si avocati.

-Firmele de consultanta juridica straine au incercat de mai mult timp diferite solutii de influentare a Legislativului pentru a obtine drepturi speciale de practicare a profesiei. Este normal ca un avocat roman sa incerce sa restranga practica avocatilor straini in Romania, in conditiile in care nici noi nu putem sa ne desfasuram liber profesia in alte tari europene. Nu stiu care a fost interesul Guvernului pentru promovarea acestui proiect, insa observ in viata economica interesul diferitelor firme, cum este, spre exemplu, al companiei Noble Ventures, care are probleme la Resita, de a avea propriii lor avocati si de a fi despagubiti pe sistemul anglosaxon. Este normal ca aceste companii sa aiba firmele lor de avocatura, dar la fel de normal este sa protejam si profesia din Romania-, ne-a declarat senatorul UDMR Gyorgy Frunda, de profesie avocat. In opinia sa, stergerea obligatiei de a se asocia cu parteneri romani ar putea fi acceptata daca avocatii straini vor fi obligati sa dea un examen similar celui ce trebuie trecut de cei romani, insa sunt necesare conditii de reciprocitate pentru avocatii romani care practica in strainatate. -Vom insista ca acest proiect sa fie vazut si de uniunea avocatilor romani, pentru ca este incorect ca el sa reprezinte doar punctul de vedere al avocatilor straini-, a adaugat Frunda.

Senatorul PNL Nicolae Vlad Popa, tot avocat de profesie si membru in Consiliul Uniunii Avocatilor din Romania, afirma ca -exista de mai multi ani o presiune puternica a avocatilor straini pentru eliminarea restrictiilor din proiect. Nici aceste modificari elaborate de Guvern nu-i multumesc complet, intrucat isi doreau independenta totala, insa, deocamdata, sunt satisfacuti. Ca liberal, cred in concurenta, in piata libera a profesiei, unde cei buni castiga, insa aici se pune problema concurentei loiale de care avocatii straini ar trebui sa tina cont-. Potrivit afirmatiilor sale, in momentul de fata, avocatii straini nu-i concureaza loial pe cei romani, din cauza practicilor de captare a clientelei prin intermediari.

Miza o reprezinta, in special, clientii atrasi din randul companiilor multinationale cu reprezentante in Romania. -In Romania, avocatilor le este interzisa prin lege reclama directa, in timp ce in afara se face reclama puternica. In Anglia, spre exemplu, practicienii -la bara-, care nu au voie sa-si faca reclama, nu au nici un fel de contact cu clientii, insa clientii le sunt adusi de o alta categorie de avocati, cei care le pregatesc dosarele si care isi pot face reclama. Concurenta neloiala va crea tensiuni mai ales dupa adoptarea modificarilor Legii 51, daca firmele straine vor capta masiv activitatea de consultanta pentru companiile multinationale. Acest lucru nu poate fi evitat, decat prin modificarea acquis-ului comunitar, astfel incat si in Europa sa se interzica orice fel de reclama pentru aceasta profesie-, considera Nicolae Vlad Popa. La randul sau, senatorul PRM si avocatul Viorel Dumitrescu apreciaza ca trebuie vazut in ce conditii si in ce situatii se pot elimina restrictiile pentru avocatii straini, urmand sa fie studiata si legislatia straina, pentru a observa in ce masura si avocatii romani isi pot reprezenta clientii in strainatate.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.