
Salariile personalului nedidactic vor fi majorate cu 12% începând cu luna august a acestui an, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobată, marţi, de Guvern.
Conform ministrului Muncii, Rovana Plumb, de această majorare vor beneficia circa 60.000 persoane.
Practic, de drepturile salariale majorate vor beneficia 53.848 de persoane din învăţământul preuniversitar de stat şi 7.468 de persoane din învăţământul universitar, potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Tot marţi, Guvernul a modificat Legea venitului minim garantat şi a decis decuplarea alocaţiilor copiilor de veniturile obţinute de membrii familiei, nivelul ajutorului social fiind calculat în prezent în funcţie de suma acestor venituri, ceea ce reduce beneficiul social ca efect al dublării alocaţiei de la 1 iunie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















