Home Monden Chris Brown se simte rușinat pentru că a agresat-o pe Rihanna

Chris Brown se simte rușinat pentru că a agresat-o pe Rihanna

DISTRIBUIŢI

Cântărețul R&B Chris Brown și-a cerut pentru prima dată scuze în mod public, luni, pentru că în luna februarie a agresat-o pe iubita sa de la acea vreme, Rihanna, caracterizându-și fapta drept „100% inacceptabilă“ și cerându-le fanilor săi să îl ierte, informează Reuters.
Chris Brown, în vârstă de 20 de ani, a declarat într-o înregistrare video de două minute că a dorit să facă mai devreme această declarație, însă avocații săi s-au opus.
În luna iunie, cântărețul american a pledat vinovat, în timpul unei audieri ce a avut loc la tribunalul din Los Angeles, la acuzația de agresiune și vătămare corporală a iubitei sale Rihanna. El a fost condamnat la cinci ani de supraveghere judiciară și 180 de zile de muncă în folosul comunității, decizia urmând să fie avizată de un judecător și pronunțată în luna august.
„I-am spus Rihannei de nenumărate ori și vă spun și vouă astăzi că îmi pare foarte rău pentru faptul că nu am putut să mă comport altfel – mai bine – în acea situație“, a declarat Chris Brown în această înregistrare video, postată pe site-ul destinat celebrităților TMZ.com.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.