Home Economic-Financiar Criza petrolului declansata de Saddam arunca in aer pretul carburantilor si in...

Criza petrolului declansata de Saddam arunca in aer pretul carburantilor si in Romania

DISTRIBUIŢI

Conducerea Societatii Nationale a Petrolului (SNP) Petrom a decis sa scumpeasca benzina Premium cu 1.600 de lei/litru, Premium fara plumb cu 1.000 de lei/ litru, Super Plus cu Plumb 1.150 lei /litru si Super Plus fara Plumb cu 850 lei/litru. Astfel, un litru de benzina Premium cu Plumb va costa, incepand de azi, 18.500 de lei, un litru de benzina Premium fara Plumb – 17.900 de lei, un litru de benzina Super Plus cu Plumb – 18.900 de lei, iar un litru de benzina Super Plus fara Plumb – 18.100 de lei. Motorina nu se va scumpi.

Oficialii Petrom au luat aceasta hotarare ca urmare a cresterii foarte rapide a pretului international al titeiului de 11% in numai opt zile, precum si a accentuarii diferentei dintre pretul intern si pretul international al benzinei, circa 60 de dolari pe tona, respectiv, 1.500 de lei pe litru. Cresterea preturilor la nivel mondial a fost influentata si de decizia Irakului de a sista exporturile de petrol pe o perioada de 30 de zile. Din luna mai, pretul intern al titeiului va fi recalculat lunar, in functie de evolutia preturilor internationale din luna anterioara, in prezent tinandu-se cont doar de accize si de taxa de drum, calculate in euro.

Criza declansata pe piata mondiala a petrolului de decizia Irakului de a suspenda exporturile pentru o perioada de 30 de zile va influenta, chiar daca nu imediat, si pretul carburantilor de pe piata romaneasca. Petrom a decis deja sa scumpeasca, incepand de astazi, pretul carburantilor, dupa ce a analizat efectele cresterii pretului titeiului Brent pe pietele internationale, avand in vedere ca societatea importa acest produs. De altfel, de la inceputul lunii mai, potrivit ministrului industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu, pretul titeiului prelucrat in rafinariile din Romania va fi corelat cu pretul de referinta al titeiului din luna anterioara, inregistrat pe pietele internationale. -In mod cert, preturile la pompa vor fi influentate de aceasta corelare-, a spus ministrul industriilor. Ministerul Industriei si Resurselor (MIR) va impune SNP Petrom o metodologie de calcul care va tine cont de evolutia cotatiei titeiului pe plan mondial, urmand sa se stabileasca o medie a pretului international pe un interval de o luna, in functie de care se va decide modificarea pretului la rafinarii si, implicit, la pompa. Acelasi mecanism va functiona si in cazul scaderii pretului international al petrolului. -In acest fel, pretul intern va tine cont de toate fluctuatiile, inclusiv cand pretul mondial al titeiului inregistreaza scaderi-, a precizat Dan Ioan Popescu. Pana acum, principalele componente luate in calcul la modificarea preturilor la carburanti erau acciza si taxa de drum, care sunt reactualizate la trei luni, in functie de evolutia euro.

Dupa anuntul presedintelui Irakului, Saddam Hussein, pretul titeiului Brent, cu livrare in luna mai, care in ultima perioada a inregistrat oricum un trend ascendent, a crescut cu peste un dolar pe baril, depasind 27 de dolari, ceea ce inseamna circa 190 de dolari/tona. Anul trecut, SNP Petrom a prelucrat 4,3 milioane tone de titei din productia proprie si circa doua milioane de tone din import. Productia anuala de titei a societatii este putin peste sase milioane de tone. Surse din cadrul Consiliului de Administratie spun ca, incepand din a doua jumatate a anului, eforturile Petrom pentru importul de titei ar putea fi diminuat, intrucat exista perspectiva de a asigura o parte din necesarul de prelucrare din productia proprie din Kazahstan.

SNP a majorat ultima oara pretul carburantilor la data de 1 aprilie. Scumpirea a fost determinata de devalorizarea monedei nationale in raport cu moneda europeana, in care sunt calculate acciza si taxa de drum.

Guvernul reia privatizarea Petrom

Ministrul industriilor a precizat ca vanzarile de produse petroliere sunt afectate de patrunderea pe piata a subproduselor petroliere. -Acestea sunt vandute tot ca produse petroliere, afectand atat calitatea, cat si vanzarile adevaratelor produse petroliere. In aceste conditii, am decis ca, impreuna cu principalii producatori, sa stabilim unele reguli pe care sa le introducem in reglementarea pietei interne. Este vorba in principal de colorarea produselor petroliere-, a afirmat Dan Ioan Popescu. Astfel, benzina Premium ar putea fi colorata in rosu, iar restul produselor, in alte culori. -Vrem sa controlam mai eficient vanzarile de carburanti auto, pentru ca nu intelegem de ce SNP Petrom contribuie in proportie de 90% la veniturile realizate de Fondul Special al Drumurilor, in timp ce livrarile sale acopera doar 60% din piata de distributie- , a adaugat ministrul industriilor.

Masurile anuntate de Dan Ioan Popescu privind reglementarea pietei interne a carburantilor vin sa creeze un cadru mai atractiv in perspectiva privatizarii SNP Petrom. Oficialul de la Industrii a anuntat ieri ca Guvernul sustine privatizarea Petrom, in acest sens urmand sa fie ales un nou consultant. -Pentru asigurarea transparentei procesului, vom selecta un nou consultant pentru privatizare, avand in vedere ca de aceasta data se doreste vanzarea a cel putin 51% din actiunile societatii-, a declarat ministrul industriilor.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.