Home Sport Ploaie de goluri la Astra – Concordia Chiajna

Ploaie de goluri la Astra – Concordia Chiajna

DISTRIBUIŢI

Un banal meci de campionat, Astra Ploiești – Concordia Chiajna, s-a transformat într-o partidă numai bună de urmărit, prin simplul motiv că s-au marcat nu mai puțin de nouă goluri. Apărările celor două formații s-au întrecut în greșeli copilărești, astfel că la pauză tabela indica un sec 5-1 în favoarea prahovenilor, golurile fiind semnate de  Belica (min. 6 – autogol), Ivanovski (min. 8 și 27) și Fatai (min. 19 – penalty și 38), respectiv Ghionea (min. 14). Repriza a doua a mers pe același drum, ilfovenii reușind să mai înscrie prin Pană (min. 69) și Lung (min. 80), pe când gazdele au mai marcat o dată, grație lui Ivanovski (min. 70).
Antrenorul învingătorilor, Gigi Mulțescu, adus de urgență la Ploiești după demiterea lui Bogdan Stelea, s-a declarat încântat de pofta ofensivă a elevilor săi. „Mi-e greu să vorbesc despre un asemenea scor. Sunt și bucuros și uimit de ceea ce s-a întâmplat în prima repriză, mai ales. Chiar dacă am învins de o manieră categorică, mai avem multe de pus la punct. Am avut o primă repriză de vis. Dintr-un anumit punct de vedere jucătorii au respectat planul tactic pe care l-am pregătit, care s-a axat pe un efort susținut îndeosebi în prima parte, deoarece știam că nu avem benzină pentru 90 de minute. După primele 5-6 minute eram circumspect, însă primele două goluri ne-au dat încredere și apoi, în ciuda unor ezitări, jocul a mers”, a comentat Gigi Mulțescu la finalul partidei.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.