Autoritatea pentru Privatizare a instituit, incepand de ieri, procedura de administrare speciala pentru 35 societati comerciale, pana la data transferului pachetelor majoritare de actiuni in proprietate privata.
Potrivit actelor normative publicate in -Monitorul Oficial- din data de 9 aprilie, mandatul acordat administratorului special de catre ministrul autoritatii, Ovidiu Musetescu, are in vedere, printre altele, notificarea tuturor creditorilor bugetari, pentru ca acestia sa nu initieze orice tip de masuri de executare silita impotriva societatii comerciale respective.
De asemenea, administratorul special va notifica creditorii bugetari pentru ridicarea tuturor sarcinilor care greveaza activele ce vor fi vandute, externalizate prin divizare sau transferate.
Administratorul va solicita, pentru datoriile acumulate pana la data de 31 decembrie 2001, eliberarea certificatelor de obligatii bugetare, pentru datoriile catre bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale si bugetele locale.
O alta sarcina a administratorului special va fi sa solicite furnizorilor de servicii intocmirea graficelor de reesalonare a datoriilor restante, respectarea acestora si efectuarea platilor facturilor curente.
Societatile la care Autoritatea a instituit procedura de administrare speciala sunt urmatoarele: Romvag Caracal, Mecanica Negresti Oas, IUG Craiova, Moldosin Vaslui, Uzinele Sodice Govora, Biosin Calafat, ARO Campulung Muscel, Rulmentul Brasov, Rofep Urziceni, Lugomet Lugoj, Fortus Iasi, Rocar Bucuresti, COS Targoviste, Nicolina Iasi, Tractorul Brasov, Industria Sarmei Campia Turzii, Subansamble Auto Sfantu Gheorghe, Nitramonia Fagaras, Celhart Donaris Braila, Nectar Pascani, Abrom Barlad, Avicola Iasi, Chimcomplex Borzesti, Iasitex Iasi, Gerom Buzau, MAT Craiova, CET Govora, Rostramo Targu Jiu, Foraj Sonde Targu Carbunesti, Brafor Brasov, Rulmenti Slatina, Corapet Corabia, ICPPAM Balotesti, Republica Bucuresti si Verachim Giurgiu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















