Luni seara, „președintele suspendat” și-a pierdut ambele titluri („Băsescu se întoarce la Cotroceni”) în războiul referendumului care a ținut loc de guvernare timp de două luni făcând din România „oaia neagră” a Europei. Întoarcerea președintelui la Cotroceni n-a fost ușoară. Vorba poetului: mai lung îmi pare drumul acum la-ntors acasă. Dacă evacuarea forțată de la Cotroceni s-a făcut în două zile, reinstalarea a durat o lună. USL a amânat de atâtea ori ședința Parlamentului unde se citea decizia CCR invocând un motiv fals: cvorumul – care nu era necesar căci nu se vota nimic. USL a impus acest motiv și lumea l-a luat de bun fără să mai țină seama de realitate. Dovadă la ce nivel funcțional a ajuns politica USL: nu-i real ce există, e real ce-mi place mie. Așa a fost și cu suspendarea: există procedura în Constituție? Există! Deci e democratică. Ce dacă nu s-au produs „fapte grave” de încălcare a Constituției? Citim numai partea care ne convine. Pentru că totuși a asigurat cvorumul la ședință pentru a demonstra că „Parlamentul respectă decizia CCR”, USL și îndeosebi PSD au fost acuzate de „trădare” (a celor 7 mil. de români) pe micile ecrane care-i aparțin. Acuzație nedreaptă. USL n-a trădat nimic aici. Parlamentul nu putea schimba decizia CCR – doar personaje aberante ca Ghișe și Iliescu, complet căzute în propriul lor trecut securisto-comunist, puteau pretinde așa ceva – iar CCR nu putea schimba rezultatul referendumului. Asta e! N-au îndeplinit cvorumul, au pierdut. ?ê?£tiau foarte bine regulile de la început, că doar ei au organizat tărăboiul. Iar voturile celor 7 mil. de români „nu sunt batjocorite” (cum clamează Ghișe) nici de CCR, nici de Parlament. Ele au soarta pe care o au toate milioanele de voturi ale celor care pierd. Discriminarea voturilor l-a dus pe liberalul Mihăiță Calimente direct la Falimente: „pe mine nu mă interesează ce zice dna Merkel, pe mine mă interesează cele 7 mil. de români”. Serios? Îl interesează până-n cot! USL se folosește de ei și atât. Totuși, Mircea Dinescu s-a declarat „fericit” de revenirea dlui Băsescu: „am material pentru pamflete, altfel despre ce scriam?” Ponta și Crin nu-l inspiră puțin? Fiindcă, uite, după eșecul puciului au fugit din țară cu mânie proletară. Au fost totuși identificați: unul e în Africa de Sud, altul în Italia – de unde vor fi extrădați în câteva zile. Premiu de consolare: a revenit dl. Băsescu, au pe cine să dea vina pentru toate. ?ê?£i astfel începu coabitarea. Coboicotarea, adică.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















