Elveția a propus Consiliului ONU pentru Drepturile Omului să o integreze pe Carla del Ponte în cadrul Comisiei de anchetă privind Siria, a anunțat purtătorul de cuvânt al Departamentului federal pentru Afaceri Externe, într-un interviu acordat televiziunii de limbă germană SF. Fostul procuror general al Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, aflat în prezent la pensie, a căpătat o reputație solidă pentru urmărirea criminalilor de război. "Elveția se implică intens pentru ca încălcarea drepturilor omului în Siria să facă obiectul unei anchete și al unor urmăriri", a subliniat purtătorul de cuvânt Tilman Renz pentru televiziunea de limbă germană SF. "Ea se mobilizează pentru ca mandatul comisiei de anchetă să fie prelungit", a adăugat el. "De aceea Elveția propune ca del Ponte să vină să susțină activitatea comisiei", a declarat purtătorul de cuvânt. Fost procuror general în Ticino, apoi în Confederație, Carla del Ponte s-a distins prin anchetele sale tenace la TPI din Haga în privința crimelor de război din fosta Iugoslavie (1999-2007). Ea a ocupat, de asemenea, postul de procuror general al Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda. Din 2008 și până în 2011, ea a fost ambasador al Elveției în Argentina.
Olga Dumitrescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















