Inima fostului fotbalist Vittorio Mero a fost transplantata unui sef al Mafiei italiene
Inima fostului fotbalist italian Vittorio Mero, decedat in luna ianuarie, i-a fost transplantata unui sef al Mafiei napoletane, aflat in arest la domiciliu, a anuntat, vineri, cotidianul -Il Giornale di Sicilia-. Mero, fost fotbalist la Brescia, a murit, pe 23 ianuarie, in urma unui accident rutier, iar transplantul a fost realizat cinci zile mai tarziu. Primitorul este liderul unui clan care controleaza contrabanda cu diverse produse in provincia Volla. Mafiotul este condamnat la inchisoare, dar, din cauza sanatatii precare, el nu poate suporta conditiile de detentie si este arestat la domiciliu.
Manchester United il vrea pe Alessandro Del Piero
Conducerea clubului englez Manchester United doreste sa-l achizitioneze pe atacantul echipei italiene Juventus Torino, Alessandro Del Piero, a anuntat, vineri, site-ul -calciomercato.com- citand cotidianul -Tuttosport-. Pentru transferul internationalului italian, managerul britanicilor, Alex Ferguson, este dispus sa plateasca 50 milioane de euro.
Cupa Intercontinentala 2002, la Yokohama
Editia din acest an a Cupei Intercontinentale la fotbal se va disputa, pe data de 3 decembrie, la Yokohama, a anuntat cotidianul -Marca-. Pana in acest an, Cupa Intercontinentala, care se disputa intre castigatoarea Ligii Campionilor in Europa si castigatoarea Copei Libertadores in America de Sud, se juca la Tokyo. Modificarea locului de desfasurare a acestui meci a fost decisa de UEFA, Confederatia Sud-Americana de Fotbal (CSF) si responsabilii firmei Dentsu, care detin drepturile de comercializare la nivel mondial a drepturilor de transmitere televizata a meciului.
Luis Figo va fi numit ambasador al UNICEF
Mijlocasul portughez Luis Figo, desemnat de FIFA cel mai bun jucator in anul 2001, va fi numit ambasador al UNICEF, in cadrul unei ceremonii care va avea loc, luni, la Lisabona, informeaza AFP. UNICEF, care desfasoara programe de sprijinirea copiilor in 142 de tari, a incheiat un acord cu FIFA pentru ca editia din acest an a Cupei Mondiale de fotbal, care se va desfasura in perioada 31 mai-30 iunie, in Japonia si Coreea de Sud, sa fie consacrata copiilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















