Membrii trupei LaLa Band au susținut un concert care a atras zeci de fani în afara locului de joacă rezervat pentru eveniment. Admiratorii au scandat numele idolilor lor și au izbucnit în țipete atunci când aceștia au ieșit din zona evenimentului pentru a-i saluta. Artiștii s-au urcat, la rândul lor, în roller coaster, imediat după ce au terminat recitalul, și au realizat două trasee, unul după celălalt, în marea de țipete ale fanilor lor. Evenimentul a fost prezentat de George Vintilă, iar unul din momentele cheie ale serii a fost recitalul lui C.R.B.L..și momentele artistice Big Bounce și Yo'Mama. Artistul a atras invitații în fața scenei, cu toții dansând pe ritmurile pieselor lor și, mai ales, în timp ce cânta hitul "K Boom". Cele mai înfocate admiratoare ale sale au fost Paula Chirilă, Cristina Cioran și Roxana Iliescu, ele dansând și fredonând versurile întregii piese.
Andreea Sîmbotin
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















