Home În Lume Statele Unite vor reduce anvergura unui exercițiu militar cu Israelul

Statele Unite vor reduce anvergura unui exercițiu militar cu Israelul

DISTRIBUIŢI

Statele Unite au decis reducerea anvergurii exercițiului militar cu Israelul programat în octombrie, conform revistei Time, un oficial israelian catalogând decizia drept un „semnal de lipsă de încredere“ transmis de Washington pe fondul amenințărilor israeliene privind atacarea Iranului.
Potrivit unor surse israeliene și americane citate de revista Time, Washingtonul a redus cu „peste două-treimi numărul militarilor americani care vor participa la exercițiul cu Israelul, diminuând și numărul sistemelor de interceptare antirachetă utilizate în exercițiu“.
Exercițiul „Austere Challenge 12“ face parte dintr-o serie de manevre comune concentrate pe apărarea antirachetă, urmând să fie testate sisteme antibalistice și antiaeriene precum Iron Dome, Arrow II, Patriot și Aegis, precum și radarul american X-Band, montat în deșertul Negev (sudul Israelului).
„Practic, americanii ne spun că nu au încredere în noi“, a reacționat un oficial militar israelian citat de ediția online a ziarului Haaretz.
Generalul american Martin Dempsey declara joi pentru ziarul The Guardian că un atac israelian împotriva Iranului va întârzia, dar nu va opri programul nuclear iranian. „Nu vrem să fim complici dacă Israelul va efectua un astfel de atac“, a spus Dempsey.
Israelul a amenințat în mai multe rânduri că ar putea ataca instalațiile nucleare iraniene, deși Statele Unite se opun unei astfel de operațiuni, cel puțin înaintea alegerilor din noiembrie.
Occidentul suspectează că Iranul încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzațiile.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.