Parada acuzatilor

Radovan Karadzici si Ratko Mladici ocupa locul de frunte pe lista facuta publica de Guvernul federal, urmati de suspectii in cazurile Kosovo, Dubrovnik, Vukovar, alti suspecti iugoslavi si, in cele din urma, alti suspecti neiugoslavi.

Tandemul Karadzici-Mladici

Presedintele

Considerat cel mai important suspect aflat inca in libertate, fostul presedinte sarb bosniac, Radovan Karadzici, a condus lupta sarbilor din Bosnia impotriva musulmanilor si a croatilor. Dupa incheierea Acordului de la Dayton (decembrie 1995), care a pus capat razboiului bosniac, fostul presedinte, psihiatru si poet, s-a ascuns, se crede, in zona muntoasa din sud-estul Bosniei. Anterior, el locuise la Pale, bastion sarb din Bosnia.

Este acuzat in principal de genocid pentru uciderea a pana la 8.000 de musulmani, de catre asa-numitele escadroane sarbe ale mortii, in iulie 1995, la Srebenita, zona aflata sub protectia Castilor Albastre olandeze. Acuzatiile se refera, de asemenea, la asediul de trei ani al capitalei Sarajevo, timp in care circa 12.000 de persoane si-au pierdut viata. Karadzici s-ar fi folosit, in mai si iunie 1995, de 284 de trupe ONU de mentinere a pacii drept scuturi umane, mai scrie in actul acuzarii.

Generalul

Generalul Ratko Mladici, mana dreapta a lui Karadzici ca sef al fortelor sarbe bosniace, este acuzat, de asemenea, de genocid in cazurile Srebenita si Sarajevo, dar si de alte crime impotriva umanitatii.

Desi acuzat de TPI, el a locuit fara grija intr-o suburbie a Belgradului, sub protectia presedintelui iugoslav, Slobodan Milosevici. Mladici nu s-a simtit impiedicat sa frecventeze locuri publice, sa manance la restaurante de lux si chiar sa participe la meciuri de fotbal. O data cu alungarea de la putere alui Milosevici, urmata de o furtunoasa operatiune de arestare, Mladici a parasit capitala. Procurorul general al TPI, Carla del Ponte, sustine ca el se afla in Serbia. Un inalt oficial de la Belgrad a confirmat acum cateva luni acest lucru, sub protectia anonimatului, adaugand ca generalul a fost deja informat ca nu se mai afla sub protectia armatei iugoslave si somat sa se predea.

Generalul a fost numit comandant al celui de-al noua-lea corp al armatei iugoslave, in Knin (Croatia), in 1991. Un an mai tarziu, era promovat in functia de comandant al trupelor sarbe bosniace.

Se crede ca s-ar fi refugiat in Republica Srpska (parte a Bosniei, alaturi de Federatia Croato-Musulmana) sau in muntii din Muntenegru.

Ambii au fost numiti de Tribunalul Penal International de la Haga (TPI) – actul emis impotriva lui Mladici dateaza din 1995 – drept suspecti pentru 16 capete de acuzare, printre care genocid, crime impotriva umanitatii si incalcarea legislatiei de razboi in Bosnia-Hertegovina, in perioada aprilie 1992-iulie 1995.

Detaliate, acuzatiile sunt: persecutarea civililor musulmani si croati din Bosnia (crime, violuri, tratamente inumane); a liderilor politici, intelectualilor si a altor categorii profesionale; deportarea ilegala si transferul civililor; folosirea civililor pe post de scuturi umane; jefuirea proprietatilor private si improprietariri ilegale; distrugerea locuintelor si a afacerilor; distrugerea lacasurilor de cult.

Suspectii in dosarul Kosovo

Din cei patru acuzati, doar trei au mai ramas pe lista finala, dupa sinuciderea fostului ministru de interne, Vlaiko Stoilikovici.

Ei sunt considerati responsabili de desfasurarea unei campanii de teroare extinse si sistematice, indreptata impotriva albanezilor kosovari.

Milan Milutinovici

Ales presedinte al Serbiei in 1997, candidat al Partidului Socialist, Milutinovici, aliat apropiat al lui Milosevici, a intermediat mentinerea influentei acestuia din urma asupra scenei politice de la Belgrad. In timpul conflictului din Kosovo, Milutinovici a facut parte din Consiliul iugoslav de Aparare si a particpat astfel la luarea deciziilor cu privire la provincia autonoma. Tribunalul de la Haga il considera responsabil pentru atrocitatile comise de subordonatii sai, dar, pentru a-l condamna, Curtea Internationala va trebui sa demonstreze ca Milutinovici a stiut sau ar fi trebuit sa fie la curent cu numeroasele crime de razboi comise de fortele iugoslave in Kosovo si ca nu a luat masurile necesare pentru a le pune capat sau pentru a-i pedepsi pe vinovati. Dupa alungarea de la putere a lui Milosevici, in octombrie 2000, Milutinovici s-a oferit sa colaboreze cu noile autoritati iugoslave si a reusit astfel sa-si mentina pozitia. Expertii politici tind sa aprecieze ca actualul presedinte nu va fi deferit Justitiei internationale decat dupa terminarea mandatului, la finele acestui an.

Dragoliub Oidanici

Fostul sef de stat major al armatei iugoslave a negat in public acuzatiile potrivit carora trupele Belgradului ar fi comis atrocitati in Kosovo sub comanda sa. Oidanici a comandat, de asemenea, unitatile de Politie din provincia autonoma, subordonate armatei iugoslave, dupa ce Milosevici declara stare de razboi in Kosovo, la 24 martie 1999. Acuzatiile aduse de TPI sunt crime impotriva umanitatii, printre care asasinate, deportari, persecutii politice, rasiale si religioase si incalcarea legislatiei pe timp de razboi.

Oidanici a pierdut functia in octombrie 2000, iar la 30 decembrie, acelasi an, s-a retras din armata, in urma unui decret semnat de presedintele iugoslav, Voislav Kostunita. El a declarat ca este gata sa se predea TPI.

Nikola Sainovici

Consilier al lui Milosevici pe probleme de securitate, Sainovici a controlat o serie de persoane si institutii implicate sau responsabile de actiunile indreptate impotriva albanezilor kosovari. A fost acuzat in mai 1999 de crime de razboi, in Kosovo, in 1998 si 1999. Potrivit presei de la Belgrad, avocatii sai ar fi contactat autoritatile sarbe de cateva ori pentru a discuta posibila sa predare.

Suspectii in cazul Dubrovnik

Impreuna cu Pavle Strugar si Miodrag Jokici, care s-au predat deja, Milan Zeci si Vladimir Kovacevici, fosti ofiteri in armata iugoslava, sunt considerati responsabili pentru bombardarea orasului croat Dubrovnik, patrimoniu UNESCO, in 1991.

Suspectii in cazul Vukovar

Veselin Slivancanin, Mile Mrksici si Miroslav Radici, ofiteri in armata iugoslava, sunt acuzati pentru masacrarea, in 1991, a peste 200 de persoane de alta etnie decat cea sarba intr-un spital din estul orasului croat Vukovar, in timpul razboiului din Croatia.

Alti suspecti iugoslavi

Sredoie si Milan Lukici au fost acuzati in 1998 pentru uciderea a 153 de musulmani, barbati, femei si copii, in orasul bosniac Visegrad.

Altii

Vinko Pandurevici (acuzat de genocid in masacrul de la Srebenita), Stoian Zuplianin (genocid in vestul Bosniei – Bosanska Kraina), Ranko Cesici (asasinate sistematice in lagarul de la Luka, in apropierea orasului bosniac Brcko, in 1992), Goiko Iankovici, Radovan Stankovici, Dragan Zelenovici (tortura si viol la Foca), Mitar Rasevici si Savo Todovici (asasinate si tratament inuman aplicat prizonierilor de la Foca, in 1992-1994), Momcilo Gruban si Zeliko Meiakici (asasinate, violuri si tratamente inumane aplicate persoanelor de alta etnie decat cea sarba in lagarul de la Omarska, Bosnia, in 1992), Milan Martici (fost lider al sarbilor din Croatia care s-au autoproclamat independenti, acuzat de a fi dat ordinul de atac cu rachete care a condus la moartea unor civili croati, in timp ce fortele croate incercau sa recucereasca teritoriul, in 1995).