Home Sport Liniște pentru fani: Universitatea rămâne la Cluj

Liniște pentru fani: Universitatea rămâne la Cluj

DISTRIBUIŢI

Apele au fost deosebit de tulburi în ultima perioadă la Universitatea Cluj, președintele Ana Maria Prodan fiind la un singur pas de a muta echipa la Buzău, intenție care a atras furia fanilor. Mai exact, oficialul „șepcilor roșii” s-a plâns de lisa sprijinului din partea autorităților locale, astfel că a făcut acest anunț șoc pentru a-i determina pe fani să iasă în stradă și să lupte, fără voia lor, de aceeași parte a baricadei. „S-a făcut un mare pas de către autoritățile din Cluj. Venind din București, era foarte greu să mă accepte fanii. N-am făcut decât să mă explic și mi-am atras și mai rău ura lor. Asta a fost singura mea varaiantă de a-i scoate în stradă, pentru că ei niciodată nu ar fi luptat alături de mine, chiar dacă luptam pentru aceeași echipă. Au luptat fără să știe alături de mine. M-au înjurat, este ok, mi-am atins scopul, sunt fericită. Echipa se va antrena în Parcul Babeș, va locui acolo și va juca pe Cluj Arena. A meritat fiecare înjurătură pe care am primit-o, dar era singura modalitate de a-i scoate în stradă. Ura împotriva mea și a conducerii clubului a dat roade. Cealaltă variantă, să le explic că suntem în aceeași barcă, nu a dat roade. A fost un plan diabolic și le mulțumesc autorităților din Buzău. Nu m-am folosit de contractul cu ei, dar s-a întâmplat ce îmi doream”, a declarat Ana Maria Prodan pentru Gsp TV.
Astfel, Universitatea va continua să își dispute meciurile de pe teren propriu pe unul dintre cele mai impozante stadioane ale țării, Cluj Arena.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.