In fiecare an apar noi teorii legate de alimentatia dietetica, unele bazate pe studii stiintifice, altele, pe intelepciunea populara. O parte dintre ele sunt adevarate, altele, nu, si pot constitui un real pericol pentru sanatatea noastra.
Pentru a nu avea probleme cu digestia, este important sa stabilim valoarea de adevar a acestor teorii.
– Daca mananci repede, slabesti, pentru ca se asimileaza mai putine zaharuri. Fals. Este una dintre marile erori pe care le auzim mai tot timpul. Daca mananci in viteza, nu vei reusi decat sa inghiti aer, sa acumulezi gaze si sa ai o digestie proasta. In plus, creierul primeste semnalul -de stomac plin- la 20 de minute dupa ce am inceput sa mancam.
– Dintre condimente, usturoiul este cel mai indicat pentru a ne ajuta sa slabim. Adevarat. Folosit la condimentarea carnurilor, actioneaza ca un dizolvant al grasimilor si ca un dezoxidant pentru organism.
– Pastele si legumele sunt bombe calorice si trebuie eliminate din dieta. Fals. Ceea ce ingrasa sunt adaosurile la paste (salamurile, sunca presata, sosurile). Daca insa le vom combina cu legume si verdeturi, vom obtine o mancare sanatoasa si chiar dietetica.
– Pe langa efectele nocive asupra sanatatii, s-a demonstrat ca stresul ingrasa. Adevarat. Cand suntem stresati, apetitul este ridicat, mancam haotic si inghitim aer, fara sa asimilam corect alimentele.
– Mestecatul gumei slabeste, pentru ca indeparteaza senzatia de foame si amageste stomacul. Fals. Mestecatul gumei produce o salivatie abundenta, ceea ce determina o accentuare a senzatiei de foame.
– Uleiul de masline ingrasa mai putin decat cel de floarea-soarelui. Fals. Ambele sortimente au acelasi numar de calorii, dar uleiul de masline, fiind mult mai gustos??, este folosit in cantitati mai mici la prepararea mancarurilor.
– Consumul unui pahar cu vin pe zi nu ne face rau, ci este chiar recomandat pentru sanatatea noastra. Adevarat. Medicii endocrinologi recomanda pacientilor consumarea unui pahar cu vin la masa, intrucat, pe langa faptul ca nu contine excesiv de multe calorii, are proprietati antioxidante si este un tonic pentru inima.
– Este mai indicat sa bei apa minerala decat apa de la robinet. Fals. Din punct de vedere dietetic, ambele sunt la fel de sarace in calorii.
– Berea fara alcool nu contine calorii, deci nu ingrasa. Fals. Desi are un continut foarte scazut de alcool, aceasta bere contine intre 40 si 80 de calorii.
– Poti slabi daca mananci un fruct cu o jumatate de ora inaintea meselor. Adevarat. Daca vei manca un mar inaintea mesei principale, iti va potoli senzatia acuta de foame si vei manca mai putin. Dar este la fel de adevarat ca acelasi efect il vei obtine band doua pahare cu apa.
– O cura de slabire poate fi inceputa in orice moment. Fals. Trebuie sa fii foarte convinsa ca doresti sa slabesti, sa cunosti avantajele si dezavantajele dietei alese, sa iti verifici starea de sanatate inainte de a incepe programul de slabit. Altfel, exista 80% sanse sa dai gres.
– In timpul unei diete trebuie sa elimini sau macar sa reduci consumul de sare. Adevarat. Sarea trebuie eliminata nu doar pentru continutul sau caloric ridicat, ci pentru ca favorizeaza retentia lichidelor in organism. Daca ti se pare fada mancarea, inlocuieste sarea cu ierburi aromatice si rezultatele vor fi surprinzatoare.
– Cu cat este mai lenta scaderea in greutate, cu atat mai mici sunt sansele de a recupera kilogramele pierdute. Adevarat. In dietele drastice, kilogramele se pierd in ritm rapid, dar se recupereaza in timp record.
– Rezultatele unei diete pot fi imbunatatite prin practicarea exercitiilor fizice. Adevarat. Conform ultimelor studii, un gram de masa musculara arde mai multe calorii decat un gram de tesut adipos, ceea ce inseamna ca un corp musculos va consuma in timpul efortului fizic mai multe calorii.
– Este mai indicat sa nu faci sport deloc decat sa te chinuiesti sa transpiri intr-o sala de gimnastica doar in week-end. Adevarat. Majoritatea medicilor sportivi sunt de parere ca -sportivul de week-end- sfarseste prin a avea probleme de sanatate.
Sa nu crezi ca…
1. Toate alimentele light au un continut scazut de calorii. 2. Dietele disociate te ajuta sa slabesti mai mult decat cele conventionale. 3. Este sanatos sa slabesti mancand doar fructe. 4. Exista pastile magice care te ajuta sa slabesti, fara sa urmezi o dieta. 5. Daca faci efort fizic fara sa mananci nimic, arzi mai multe grasimi. 6. Pierderea in greutate echivaleaza cu eliminarea tesutului adipos.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















