Refugiatii libanezi nu au nici o sansa in Romania

Problemele celor care au plecat din Liban pentru a se refugia din calea razboiului nu sunt nici pe departe rezolvate odata cu venirea lor in Romania. Ajunsi aici afla, pe de o parte, ca si-au pierdut casele pe care le aveau acolo, ceea ce le da certitudinea imposibilitatii de a-si relua viata -de acasa-, iar pe de alta, ca le e foarte greu sa o ia de la capat aici. Legislatia greoaie, birocratia si tergiversarile le anuleaza orice perspectiva.

In conditiile in care bancile nu mai functionau, casele erau amenintate de bombardamente, timpul in care trebuia sa paraseasca Libanul era foarte scurt, cea mai mica intarziere echivaland cu riscul vietii, multi dintre ei au plecat fara bani si numai cu actele absolut necesare – pasaportul si buletinul, multumiti ca li se ofera sansa de a ajunge in siguranta. Cei mai fericiti dintre ei au fost cei care s-au putut bucura de venirea in tara alaturi de ceilalti membri ai familiei, insa bucuria a fost de scurta durata; odata ajunsi aici s-au lovit de grija zilei de maine, de nevoia de a o lua de la capat, poate fara niciun sprijin. Recunoscatori autoritatilor romane pentru eforturile depuse in vederea repatrierii lor si constienti ca nu ar fi putut face fata acestei situatii fara ajutorul lor, cetatenii romani sau libanezi veniti in Romania mai solicita o data sprijinul autoritatilor pentru a obtine actele care le-ar da posibilitatea sa munceasca in Romania.

-Situatia nu suporta amanare-

Izgoniti de razboi din tara unde isi creasera un viitor, membrii familiei doamnei Ioana Mohfon au venit in Romania cu speranta ca situatia din Liban se va remedia repede, asa incat si-ar putea relua viata pe care o duceau acolo. Insa conflictele continua si trebuie sa se gandeasca la o solutie in ceea ce priveste traiul pe care il vor avea aici. Asistenta medicala, Ioana Mohfon s-a casatorit cu un medic libanez acum 20 de ani, impreuna cu care are doi copii si o viata, pana nu demult, linistita. -Avem acolo tot ce am adunat in 20 de ani – cabinet medical, casa, masina, o situatie normala. Dar n-am putut sa luam nimic de acolo, am plecat intr-o jumatate de ora-. In Romania, toata familia locuieste la sora Ioanei Mohfon, insa nu e o situatie pe care sa o poata prelungi.

-Stam la sora mea, doua familii, adica 11 persoane intr-un apartament. Trebuie sa se poata face ceva-, ne spune doamna Mohfon. Si prin acest -ceva- nu se intelege un ajutor direct si neconditionat din partea statului, ci o sansa. -Sotul meu a depus actele pentru viza pentru reintregirea familiei acum trei saptamani, care ii da dreptul unui loc de munca. Mergem zilnic la Sectia Pasapoarte, am sunat la ambasada, nu stim ce sa facem. Situatia nu suporta amanare-, marturiseste Ioana Mohfon.

-Legile sunt foarte complicate-

Cazul Doinei Mahmoud, casatorita cu un cetatean libanez de 24 de ani, scoate la lumina alte -scapari- ale sistemului din Romania, cum ar fi lipsa unor criterii de diferentiere intre cei care solicita vize de sedere la noi in tara. -Stateam la coada pentru viza cu oameni care nu vorbeau limba romana. Sotul meu vorbeste fluent romaneste, a facut facultatea in Romania si suntem casatoriti de 24 de ani. In aceste conditii, el nu poate obtine nici acum cetatenia romana, pentru ca legile sunt foarte complicate aici-, ne-a spus doamna Mahmoud. Cat despre posibilitatea unui -nou inceput- aici, perspectivele sunt sumbre, -un cabinet e o investitie riscanta, dar pe care sotul meu si-ar asuma-o-.