Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Radu Berceanu, a anuntat ieri, intr-o conferinta de presa, ca autostrada Bucuresti-Constanta va fi finalizata cel mai probabil in vara anului 2008. Totodata, oficialul a amenintat ca vor fi reziliate contractele cu firmele care nu respecta termenele asumate.
Berceanu s-a declarat nemultumit ca firmele care au castigat lucrarile de asfaltare sau reparare a drumurilor judetene nu respecta prevederile contractului. -Sunt cateva firme grecesti: Pandeftiki, Prodeftiki, niste nume pe care mi-e greu sa le retin, care au castigat peste tot, fiindca se duc la toate licitatiile, dau preturi foarte mici, insa ulterior nu lucreaza. Voi da militaria jos in ceea ce priveste situatia firmelor care nu respecta contractele-, a adaugat ministrul. Acesta si-a asumat public raspunderea rezilierii contractelor deoarece lucrarile vor fi intrerupte timp de aproximativ doi ani pana la gasirea unui nou constructor. MTCT a gasit deja o solutie pentru evitarea problemelor de acest gen. Astfel, firmele care nu si-au indeplinit prevederile contractuale sau care nu au respectat termenele vor primi punctaje negative in momentul organizarii unor noi licitatii.
Facand referire la Autostrada Soarelui, Berceanu a precizat ca problemele cu traficul din si spre litoral vor continua si in 2007, pentru ca autostrada va fi terminata abia peste doi ani. -Vom incerca sa facem in asa fel incat sezonul estival din 2008 sa fie cat mai putin afectat, insa cel de anul viitor va semana, oarecum, cu cel de anul acesta in ceea ce priveste traficul-, a explicat ministrul transporturilor.
Potrivit oficialului, tronsonul dintre Fetesti si Cernavoda, unde se circula pe un singur sens, nu poate fi numita autostrada pentru ca exista niste portiuni care nu sunt finalizate.
MTCT a renegociat contractele pentru executia autostrazii, bugetul lucrarilor fiind suplimentat cu peste 28 milioane de euro. Serviciile de administrare a autostrazii au fost scoase la licitatie de doua ori, insa nu s-au primit oferte, motiv pentru care vor fi modificate conditiile impuse ofertantilor si va organiza o noua selectie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















