
Comisia de anchetă parlamentară pentru Elena Udrea a avut, ieri, prima întrunire la Palatul Parlamentului, fără a reuși totuși să stabilească ce persoane vor audia, când va fi audiată titulara portofoliului Turismului și chiar dacă o vor mai audia până la urmă.
Activitatea a început cu o pauză
Câțiva dintre membrii comisiei nu erau nici măcar puși în temă cu documentele pe care trebuiau să le consulte, așa încât Aura Vasile de la PSD a propus și obținut o pauză de 15 minute pentru a studia actele.
În cele din urmă, comisia alcătuită doar din reprezentanți ai PSD, PNL și UDMR, dar la care PD-L și grupul minorităților au refuzat să participe, și-a reluat activitatea. În cele două ore cât a durat prima ședință au stabilit doar programul primei audieri, urmând să-și dea seama pe parcurs cine ar mai trebui chemat.
Paradoxal, Elena Udrea nu va fi prima persoană chemată la audieri, spre deosebire de comisia Ridzi, când cea anchetată a fost chemată prima. În schimb, vor fi audiați jurnaliștii care au scris despre presupusa cheltuire a banului public în campaniile de promovare a turismului românesc.
N-o cheamă la comisie?
Ludovic Orban, președintele comisiei de anchetă, a surprins când a spus că Elena Udrea va fi chemată la audieri doar „dacă va fi nevoie“. Tot prim-vicepreședintele PNL a dezvăluit că ancheta are nouă puncte și că ea va dura mai mult decât în cazul Monicăi Iacob Ridzi.
Dacă atunci comisia a lucrat în fiecare zi, Udrea va da ochii cu anchetatorii săi doar în zilele de marți și joi, astfel încât procesul va dura mult mai mult decât în cazul fostei titulare a Ministerului Tineretului și Sportului.
„Atac mediatic fără precedent“
De partea cealaltă, Elena Udrea nu a stat cu mâinile în sân, ci a contraatacat vehement într-o emisiune de la Realitatea TV.
„Înarmată“ cu un braț de dosare, ea a încercat să contracareze toate suspiciunile și a acuzat „un atac mediatic fără precedent“ asupra sa.
Ministrul Turismului a afirmat că nu ea este cea care s-a ocupat de cumpărarea scenei, a arătat că prețul plătit pentru concertul lui Goran Bregovici a fost de fapt unul mai mic decât ce solicita acesta de obicei, dar și că a reușit să promoveze România pe Eurosport fără să plătească nimic.
Concluzia sa – toate aceste atacuri sunt cauzate de campania electorală pentru prezidențiale, în care e lovit mediatic Traian Băsescu prin intermediul oamenilor despre care se spune că sunt apropiați de el.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















