
Katherine Jackson nu vrea să se lase până nu află exact ce se ascunde în spatele morții fiului ei, Michael. Astfel, femeia de 79 de ani vrea să angajeze detectivi particulari care să investigheze cazul. Katherine a declarat zilele trecute într-un interviu acordat postului american de televiziune Fox News că fiul ei nu avea cum să moară așa, pur și simplu, la numai 50 de ani și că sigur e ceva dubios în spatele decesului său. În plus, atât Katherine, cât și soțul ei, Joe, în vârstă de 80 de ani, sunt hotărâți să analizeze și termenii înțelegerii pe care fiul lor a avut-o cu organizatorii turneului de la Londra. „Michael nu voia să susțină 50 de concerte, ci doar 10“, a declarat tatăl megastarului.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















