Hoțul strigă hoții: Rodica Stănoiu își aruncă mizeria trecutului de „turnător” asupra uneia dintre victimele sale

Înrolată cu mândrie în partidul turnătorului la Securitate Dan Voiculescu, fosta ministresă a justiției din vremea lui Adrian Năstase nu vrea să accepte nici în ruptul capului verdictul de colaborator al securității dat de CNSAS și confirmat de o instanță de judecată.  Magistrații Curții de Apel Oradea au respins, în vara acestui an, în luna luna iulie, contestația prin care Rodica Stănoiu a atacat decizia prin care CNSAS i-a acordat „statutul” de colaborator al fostei Securități. Calitate în care ea ar fi „funcționat” între anii 1983 și 1987. Pronunțată în primă instanță, sentința judecătorilor bihoreni a fost dată la capătul unui proces lung și deosebit de laborios în cursul căruia fosta ministreasă a Justiției din vremea guvernării Năstase, a aruncat în luptă absolut toate ideile și mijloacele juridice care i-au trecut prin cap, de la expertize grafologice la acuzații care mai de care mai ciudate, pe care le-a adus atât foștilor săi colegi de partid cât și unora dintre șefii serviciilor secrete. Conform legislației în vigoare, decizia Curții de Apel Oradea nu este definitivă și poate fi atacată prin recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție. Un recurs pe care Stănoiu l-a și depus deja. Prin urmare, Rodica Stănoiu, sau dacă vreți „Sanda” conform numelui său de „artistă” cu care-și semna delațiunile, și-a schimbat tactica juridică. Concret, a ales să se comporte precum hoțul care după ce te-a buzunărit, începe să strige, din toți rărunchii, „Săriți, hoții!”. Ce face, așadar „Sanda” Rodica Stănoiu? Nici mai mult, nici mai puțin decât să o acuze de „colaborare” chiar pe una dintre victimele notelor sale informative, judecătorul Aspazia Cojocaru. În motivarea cererii de recurs, depusă la instanța supremă, fosta ministreasă a Justiției afirmă că „turnătoriile” ordinare care-i sunt atribuite au fost scrise, în realitate, de fosta sa colegă de birou, actuala judecătoare de la Curtea Constituțională a României.
Astfel ea vrea să-i convingă pe magistrații de la ÎCCJ că este un fel de victimă a unei complexe „teorii a conspirației“: “Avem de-a face cu o acțiune tipică de diversiune. Actele de delațiune ale Aspaziei Cojocaru îndrep­tate împotriva colegei și prietenei sale Marilena Uliescu mi-au fost atribuite, prin rescrierea notelor“. Iar asta nu este tot căci Rodica Stănoiu se mai vaită și că, în pofida faptului că împotriva Aspaziei Cojocaru existau „probe certe“, aceasta din urmă a fost crezută pe cuvânt că nu a făcut poliție politică, în timp ce ei nu i-a fost acordată aceeași încredere. Spune fostul ministru al Justiției „Doamna Aspazia Cojocaru, colegă de birou cu subsemnata, a fost contactată de un ofițer al Securității, pentru a furniza informații despre o persoană din Franța.“ Dar ceea ce Rodica Stănoiu uită să menționeze este faptul că în delațiunile  prezente în dosarul său de la CNSAS, informatorul “Sanda“ o „toarnă“ la Secu chiar pe Aspazia Cojocaru. Iar asta ar însemna, conform unor reguli de logică elemen­tară, pe care fosta ministreasă nu mai catadicsește să le bage în seamă, că Aspazia s-a turnat de una singură. Iar o așa gugumănie, nu ar fi fost înghițită nici de către cel mai idiot dintre securiști.

Toarnă, soro, toarnă!

Actualele argumente pe care fosta ministreasă le aduce în fața magistraților instanței supreme sunt contrazise, în mod flagrant, de mai multe note informative date de „Sanda“, pe care experții CNSAS le-au identificat în arhivele fostei Securități. Într-una dintre aceste note, dată în 1984, „sursa Sanda“ spune despre actuala judecătoare de la Curtea Consti­tuțională a României: „Aspazia Cojocaru prezintă o anumită încredere, în măsura în care se stabilește o relație cu ea. Este în relații foarte apropiate cu Marilena (adică Marilena Uliescu, fosta colegă la Institutul de Cercetări Juridice atât cu Rodica Stănoiu cât și cu Aspazia Cojo­caru) despre care cunoaște o mulțime de amănunte din viața acesteia. Este foarte curioasă și sesizează foarte ușor tot ce se întâmpla în jur“. Conform documentelor de la CNSAS Aspazia Cojocaru ar fi dat, și ea, note informative, sub numele de cod „Ana“. Dar în cazul ei, justiția nu a reușit să dea un verdict de „poliție politică“.
De-a lungul procesului încheiat print sentința pronunțată astă vară, Rodica Stănoiu a solicitat efectuarea mai multor expertize grafologice asupra notelor informative semnate „Sanda“. Iar în cursul judecării recursului de la Înalta Curte de Casației și Justiție, ea nu va mai putea contesta rezultatele acestor expertize. În plus, chiar dacă este vorba de o sentință pronunțată  în primă instanță, Rodica Stănoiu va trebui să achite suma de 220 milioane lei vechi, care reprezintă atât cheltuieli de judecată cât și contravaloarea cheltuielilor făcute de CNSAS, inclusiv pentru expertizele grafologice, realizate la Institutul Național de Expertize Criminalistice București. Conform documentelor aflate în dosar, expertiza grafologică realizată la acest institut a constat, același scris  prin  compararea notelor informative date la Securitate cu scrisul fostului ministru al Justiției Rodica Stănoiu, din mai multe acte pe care ea le-a întocmit de-a lungul vremii, de la cele șapte înscrisuri prezente în dosarul său de la Serviciul Pașapoarte, la declarația de avere depusă la Senat, în anul 2006. Plus o probă de scris pe care a dat-o chiar și în fața magistraților de la Curtea de Apel Oradea. Atunci, în acea fază a procesului, doi dintre cei trei grafologi care au participat la expertiză au concluzionat că scrisul prezent în notele informative semnate „Sanda“ aparține fostului ministru al Justiției. În schimb, cel de al treilea expert a susținut că nu se poate pronunța întrucât are o obiecție în ceea ce privește proba de scris dată de Rodica Stănoiu în fața instanței. De fapt, la un moment dat, Rodica Stănoiu s-a ales chiar și cu un dosar penal în care Parchetul General a anchetat-o sub acuzația de fals. Concret, CNSAS a reclamat atunci că, la un moment dat, ea ar fi depus două declarații de avere întocmite în aceeași zi dar cu scrisuri și semnături diferite. Atât de diferite încât păreau a fi scrise de două persoane distincte. Ba la un moment dat, încercând să conteste notele informative, fosta ministreasă și-a negat chiar și numele. Concret ea a spus în fața instanței că are alt nume decât cel care a „consacrat-o“. concret ea a spus: „Nu o cunosc pe această persoană, Rodica Mihaela Stănoiu“.

?ê?£i-a acuzat și colegii de partid

Disperată să demonstreze că nu a făcut poliție politică, Rodica Stănoiu nu a ezitat nici măcar să-și acuze foștii colegi de partid. Invitată la o emisiune televizată, ea a declarat, în noiembrie 2006, că adevăratul dosar „Sanda“ care exista la CNSAS este un dosar de urmărit, și conține 1.600 de pagini, adunate între anii 1978 și 1982. Tot atunci ea a mai afirmat că „Dosarul de informator mi s-a fabricat în perioada 2003-2004, sub guvernarea PSD, la comanda unui vicepreședinte al unui serviciu secret. Radu Timofte nu a știut nimic despre acest lucru“. Pe vremea la care ea face referință, adjuncții lui Timofte erau generalii Ionel Marin, Gioni Popescu și Dumitru Zamfir, toți trei beneficiari ai unor vaste conexiuni în cadrul PSD. Dar ea nu a explicat niciodată de ce i-ar fi făcut colegii de partid un asemenea pocinog, tocmai ei care, așa cum rezulta din niște stenograme celebre cânva, transformase Justiția într-un soi de preș întins umil sub picioarele lui Adrian Năstase. La scurt timp după ce a fost acuzată de colaborare cu Securitatea, Rodica Stănoiu s-a refugiat las partidul condus de Dan Voiculescu. Un loc ferit în care fostul turnător „Felix“ i-a acordat un bine-meritat „azil politic“. Mda, sau ca să parafrazăm un vechi poroverb, „turnător la turnător, nu-și scoate ochii“.

Vasile Surcel