Dacă și la alegerile locale PSD-ul și-a impus voința, impunându-și mai mulți oameni la primării și consilii locale, și pentru alegerile legislative din decembrie situația se va repeta. Liderul PSD Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Murighiol, că USL va avea în București 40 de candidați, împărțiți egal, câte 20, între ACD PNL-PC și ACS PSD-UNPR, el arătând că PSD și UNPR vor avea, la nivel național, 246 de candidați, restul colegiilor revenind PNL-PC. Ponta a mai spus că PSD și UNPR vor avea 246 de candidați în colegii eligibile, restul colegiilor, adică 206, urmând să revină ACD PNL-PC. E împărțire „frățească“ care merge mai degrabă spre 60%-40% în favoarea USL-ului.
Ponta a arătat că, în urma unei estimări a USL, din cele 40 de colegii în care Uniunea va avea candidați în București, vor fi câștigate 35 dintre ele. „La București, conform înțelegerii noastre inițiale, respectată și la primării, și la Consiliul General, avem un număr egal de candidați, respectiv fiecare – ACD și ACS – șase senatori și 14 deputați. Mai mult însă (…) din cele 40 de mandate din București, la o estimare rezonabilă, nu hiperoptimistă, o să avem cel puțin 35 de parlamentari, ceea ce pentru București e o schimbare fundamentală în ultimii 23 de ani“, a spus Ponta. Acesta a mai afirmat despre această „împărțite frățească“ ar fi „o paritate cu mici reglaje“. Pentru a încerca să ofere o altă imaginea, una pozitivă a acestor negocieri avantajoase în dreptul PSD, Antonescu, a spus că s-a ținut cont de principiul parității între PSD și PNL, mai apoi negocierile continuând la nivelul alianțelor dintre cele două partide cu alte formațiuni, respectiv alianța PNL cu PC și cea a PSD cu UNPR.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















