
Salariații care trăiesc, zilnic, cu teama că își vor pierde locurile de muncă cu siguranță vor face gafe care îi vor lăsa fără job. Psihologii sfătuiesc angajații ca, îndeosebi în perioadele de criză economică, să se concentreze asupra responsabilităților pe care le au la serviciu. Aceasta nu înseamnă, însă, să mun-cească pånă la epuizare. Totul trebuie planificat, căci, așa după cum afirmă specialiștii, „cheia succesului la locul de muncă este tocmai ordinea“.
Angajatul care își va depăși atribuțiile, pentru a crește în ochii șefilor, va atrage bårfa și invidia colegilor. Aceștia nu îl vor mai „primi“ în mijlocul lor, iar șefii nu acceptă ca un colectiv să nu fie unit. Așa că există riscul ca angajatul care intră pe „domeniul“ colegilor să rămånă fără job. Și angajații care formează „bisericuțe“ pot rămåne fără job. „Måncătoriile“ sunt extrem de periculoase, mai ales cånd compania este la un pas de restructurare. Psihologii recomandă angajaților să-și vadă de treaba lor și să fie prieteni cu toată lumea. Aceasta nu înseamnă să povestească tot ceea ce li se întåmplă acasă sau pe stradă. Respectarea programului de lucru este extrem de importantă. Salariații ar trebui să vină înaintea șefilor și să plece după ei, măcar cu cåteva minute. Pauza de masă nu trebuie depășită. Dacă se pune problema tăierii din salariu, este bine ca angajații să nu „stråmbe din nas“ și să fie uniți. „Mai bine cu un salariu mai mic, decåt fără locuri de muncă“, după cum spun specialiștii. Pe de altă parte, nu ar fi rău ca, în timpul liber, salariații să se mai perfecționeze în domeniul în care lucrează, dar și în altele. Nu se știe niciodată… Poate apare o propunere de colaborare în diverse domenii.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















