Home Sport Crivoi ține România în Grupa I

Crivoi ține România în Grupa I

DISTRIBUIŢI

Victorie pentru echipa noastră de Cupa Davis în fața Finlandei

Căpitanul nejucător Ciprian Porumb nu s-a putut baza pe cei mai valoroși tenismeni de simplu pe care i-ar fi putut selecționa, după ce Victor Hănescu și Adrian Ungur și-au continuat protestul și au aruncat telegramele la coșul de gunoi. Cu toate acestea, selecția făcută a părut foarte inspirată, România reușind să învingă Finlanda cu 3-2 și să rămână în Grupa I a Zonei euro-africane, punctul decisiv venind duminică seara, din racheta lui Victor Crivoi. Pe umerii sportivului nostru a apăsat o presiune enormă, scorul general fiind 2-2 în acel moment, pe care a reușit, însă, să o administreze în favoarea sa. Crivoi a pierdut primul set cu Heliovaara (4-6), l-a câștigat pe următorul cu 7-6 (5), dar finlandezul a preluat din nou conducerea pe tabelă, 6-7 (2). Tenismenul nostru și-a revenit, însă, din pumni și a ridicat sala din Cluj în picioare la fiecare lovitură, reușind să își adjudece următoarele două seturi cu 6-3 și 7-5. Crivoi consideră că este doar un erou de conjunctură deoarece el a adus punctul decisiv, astfel că meritele ar trebui împărțite între toți membrii echipei. „Trebuie să spun că n-am mai simțit demult asemenea presiune, pe care o compari cu un necaz în familie, pur și simplu îți tremură picioarele. Nici n-am putut dormi bine cu gândul la acest meci, știind că e ultimul. Nu am fost puternic fizic, nu m-am antrenat pentru o surafață hard, pe care nici n-am jucat de doi ani, dar datorită publicului, care mi-a făcut o injecție cu adrenalină, a trebuit să trag de mine și așa am reușit să câștig. Cel mai greu moment a fost în setul decisiv, la scorul 4-1 pentru finlandez, dar și la 5-4, când am servit pentru meci. Sunt extrem de obosit, a fost unul dintre cele mai lungi din carieră. Poate am fost eroul de astăzi, pentru că am adus punctul decisiv, dar cred că eroi sunt toți colegii din echipă. Le mulțumesc pentru luptă și punctele aduse anterior”, a declarat Victor Crivoi.
La finalul partidei, sportivul a fost purtat pe brațe de colegii săi, care i-au mulțumit, astfel, pentru meciul extraordinar făcut în fața lui Harri Heliovaara. „Le mulțumesc colegilor pentru felul în care m-au sărbătorit la finalul meciului. Pentru mine a fost o premieră să fiu ridicat pe brațe de întreaga echipă și de toți cei din jur. Doar că mă temeam să nu ajung și la spital cu vreo fractură”, a încheiat, glumind, tenismenul.
În meciurile de vineri, Victor Crivoi a pierdut, cu scorul de 5-7, 1-6, 2-6, în fața lui Jarkko Nieminen, iar Marius Copil l-a învins, cu scorul de 3-6, 6-4, 6-2, 6-4, pe Harri Heliovaara. „Dublul” românesc format din Florin Mergea și Horia Tecău a câștigat în fața cuplului Jarkko Nieminen/Harri Heliovaara, iar duminică s-au înregistrat înfrângerea suferită de Copil în fața lui Jarkko Nieminen și victoria obținută de Crivoi în jocul cu Heliovaara.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.