
Pentru majoritatea românilor numele Valentin Iliescu nu are nicio rezonanță, la fel cum nu are nici pentru viața politică românească. Aflat în politică de vreo 20 de ani, Valentin Adrian Iliescu, VAI cum îl alintă jurnaliștii din presa locală, nu s-a identificat cu niciun proiect și din păcate nici măcar cu un partid, având în vedere faptul că se află la a patra schimbare de tabără politică. După ce a deținut un post căldicel în guvernele Boc și Ungureanu, ocupând portofoliul de ministru pentru Relația cu Parlamentul, Valentin Iliescu a căutat o soluție salvatoare, sigură atât pentru viitorul său politic cât și pentru afacerile sale, mai ales că acestea au legătură cu societăți comerciale care aparțin statului și cu administrații locale păstorite de actuala putere. Astfel, la finalul unei veri fierbinți atât din punct de vedere termic cât mai ales politic, sezon în care Valentin Iliescu a lansat semnale că părăsește PDL pentru PNL, traseistul a făcut brusc stânga și a ajuns din nou la PSD, partid pe care-l părăsise prin 2003, din motive ideologice desigur.
"Sunt de o săptămână membru al social-democraților vâlceni. Recunosc că nu am dorit o mediatizare a acestui eveniment, pentru că nu am intrat în partid pe poziția de a pretinde ceva. De aceea am avut doar o discuție de bun simț cu Ion Cîlea (președintele PSD Vâlcea n.r.) și totul a fost în comun acord. Partidul Social Democrat la Vâlcea are tradiție, este unul din partidele puternice de aici pentru că are la bază oameni de calitate. Ceea ce nu aș putea spune de democrat-liberali, cei care m-au exclus fără nici un drept de apel, uitând cât am muncit pentru ei", a precizat ieri Valentin Iliescu. Evident, acesta nu a amintit și de campania sa privind demiterea lui Traian Băsescu, la referendum, în condițiile în care era membru PDL, iar partidul a anunțat public susținerea pentru actualul președinte. Marea supărare a lui Valentin Iliescu a pornit de la faptul că nu a fost numit președinte la Autoritatea Electorală Permanentă, poziție râvnită mult de acest traseist politic . Odată pierdut postul și ciolanul, Iliescu a realizat brusc faptul că nu mai e compatibil cu partidul care l-a ținut trei ani în postul de ministru pentru relația cu Parlamentul și a s-a întors la vechii săi tovarăși de la PSD, dispuși să-l primească și probabil să contribuie și la bunăstarea afacerilor sale, având în vedere că în acest moment social-democrații dețin toate pârghiile puterii în Vâlcea.
Deși s-a declarat modest, precizând că își dorește doar să muncească pentru PSD Vâlcea și nu râvnește la nicio poziție sau candidatură la alegerile din toamnă, Valentin Iliescu a pus la masa negocierilor postul tv Etalon care emite pe plan local, în județul Vâlcea. Odată cu trecerea la PSD, Iliescu vizează și conservarea acestei afaceri pe care o finanțează în mare parte din bani publici, așa cum reiese din declarația de interese a fostului ministru din cabinetele Boc și Ungureanu.
Televiziunea lui Iliescu – finanțată generos de societăți de stat și primării din Vâlcea
Conform declarației de interese completate de Valentin Iliescu în mai 2012,
odată cu părăsirea funcției de ministru, firma SC Etalon SRL, la care fostul demnitar deține 50% din capitalul social, a încheiat în 2012 nu mai puțin de 14 contracte cu societăți de stat și primării aflate pe raza județului Vâlcea. Valoarea acestor contracte se ridică la circa un miliard și jumătate de lei vechi, cei mai mulți bani fiind plătiți de Oltchim, societate aflată acum în plin proces de privatizare din cauza pierderilor înregistrate în ultimii ani, și de CET Govora SA. Sume mai mici au plătit au plătit televiziunii lui Valentin Iliescu și șapte primării din județ, precum și mai multe societăți aflate în subordinea administrației locale. Vorba ceea, bob cu bob se umple sacul…
Traseist cu ștate vechi
Debutul lui Valentin Adrian Iliescu în politică s-a făcut undeva în 1991, când s-a înscris în PUNR, partid în care a rămas până în 1999, când a simțit, cu nasul său fin de traseist, că nu mai rost de intrat în Parlament și prin urmare nici de sinecuri.
Astfel, în 1999 și-a dat demisia din PUNR trecând la viitorul PSD. În noul partid a ajuns președintele filialei județene a formațiunii pe care ani de zile o criticase în interpelările si luările de cuvânt din plenul Parlamentului. Această poziție l-a propulsat din nou în Parlament , în 2000 ,ca deputat de Bistrița-Năsăud.
În momentul în care s-au stricat lucrurile în Bistrița-Năsăud, pierzând susținerea filialei, Iliescu a șters putina rapid de la PSD, orientându-se către PD, unde a fost împins din nou în Parlament, de data asta în calitate de deputat de București. Consecvent traseului său profesional, acum , când un mandat în Parlament este destul de greu de obținut de către un membru PDL, Iliescu s-a reorientat profitabil spre vechii săi tovarăși de la PSD care se pare că l-au primit cu brațele deschise , după cum declară chiar fostul demnitar.
Iulia Nueleanu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















