Prezenta la sedinta de ieri a CSM, ministrul justitiei, Monica Macovei, a contestat numirea judecatorului Valeria Dumitrache in functia de sef al Inspectiei judiciare a Consiliului, aratand ca aceasta e nelegala. Ministrul a criticat Hotararea 131/2006 privind numirea in functie a lui Dumitrache si a solicitat ca aceasta sa nu mai fie aplicata pe motiv ca este -total impotriva legii-. In acest context, ministrul a dat exemplu numirea secretarului general al CSM, Corina Corbu, care a fost delegat pe functie dupa ce predecesorul sau si-a dat demisia, precum si constituirea Consiliului, care, in opinia sa, a fost ilegala, dar si numirea unor judecatori la Inalta Curte de Casatie si Justitie, in noiembrie 2004. -Aveti intelepciunea sa constatati ca ati dat o hotarare nelegala-, a spus Macovei. De altfel, si procurorul Liviu Dascalescu, membru al CSM, a spus ca atunci cand s-a votat a fost pentru delegarea lui Dumitrache si nu pentru numire acesteia, pe cand in Hotararea 131/2006 a CSM se arata ca Dumitrache a fost numita pentru un an, incepand cu 16 februarie.
Tot ieri, membrii CSM au dezbatut si conflictul dintre membrii Uniunii Avocatilor din Romania (UAR) si cei ai Baroului Constitutional, in conditiile in care avocatii din UAR ameninta cu greva generala pe 9 septembrie. Desi nu au ajuns la nici un rezultat, membrii CSM au opinat ca Baroul Constitutional nu incalca legea. Oficiali ai instantelor si parchetelor din toata tara urmeaza sa se intalneasca in 8 septembrie, la Bucuresti, pentru ca impreuna cu membrii CSM sa discute modalitatile de rezolvare a acestei probleme.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















