Home Actualitate Ofiterul SRI arestat a incercat sa vanda secrete unei firme de paza

Ofiterul SRI arestat a incercat sa vanda secrete unei firme de paza

DISTRIBUIŢI

Arestarea, in urma cu cateva zile, a unui fost ofiter SRI acuzat ca a sustras si divulgat secrete, continua sa nasca comentarii si acuze. Astfel, directorul unei firme private de paza din Iasi isi aminteste ca, in urma cu doua saptamani, a fost contactat de acelasi Mirica Adrian Tiberiu, care i-a propus -o afacere buna-. In acelasi timp, onoarea ofiterului este aparata de mama si prietena sa, care declara ca totul este doar o inscenare a autoritatilor.

Directorul societatii de paza XS Guard SRL din Iasi, Dan Codreanu, declara ca a fost si el contactat de ofiterul SRI, care i-a propus sa-i vanda mai multe informatii. -Eram in Barul Viper si, la un moment dat, un tanar care parea baut m-a abordat, mi-a aratat o legitimatie SRI si mi-a spus ca doreste sa ma viziteze pe la birou. A doua zi, a venit la sediul firmei mele, i-a zis secretarei ca este un prieten de-al meu si m-am trezit cu el in birou-, isi aminteste Codereanu.

-Noi putem face o afacere buna impreuna, iti dau ceva interesant, care ti-ar putea folosi in munca de protectie-, povesteste directorul XS Guard despre -oferta- fostului ofiter. -Mi s-a parut ca este ceva dubios la mijloc, mai ales ca ii vazusem legitimatia SRI. Atunci m-am enervat si i-am spus ca nu ma intereseaza ceea ce imi ofera el-, a finalizat intrevederea directorul Codreanu. -Dupa o zi sau doua, am anuntat despre aceasta poveste un ofiter de la Serviciul de Securitate Interna a SRI pe care il cunosteam mai de mult-, a conchis directorul XSG. Epilogul acestei intamplari l-a constituit aflarea vestii ca cel care facuse oferta in urma cu doua saptamini a ajuns dupa gratii.

Mama si prietena iau apararea ofiterului

De cealata parte a baricadei se situeaza mama si prietena lui Mirica, care sustin ca Parchetul si Politia au revenit la practica folosita in perioada stalinista, fostul ofiter SRI fiind pur si simplu ridicat de pe strada. De asemenea, acestea sustin ca arestarea este un abuz, si nu un flagrant, asa cum au anuntat reprezentantii Serviciului Roman de Informatii.

Prietena subofiterului afirma ca in seara in care Adrian Tiberiu Mirica a fost retinut, erau in oras impreuna. Tanara relateaza ca niste barbati au venit si l-au luat de pe strada si ca acesta nu se intalnise cu nimeni.

-Parerea mea este ca totul e o inscenare. A inceput o data cu trecerea lui in rezerva, anul trecut, s-au bazat pe niste motive nereale si neprobate. Obiectul si conditiiile presupusului flagrant nu exista practic. Asta pot sa spun sigur-, afirma ea.

Prietena lui Mirica declara ca, in aceeasi seara, dupa cateva ore, la domiciliul subofiterului a fost organizata o perchezitie, in timpul careia anchetatorii au luat cateva obiecte.

-Niste dischete, am asistat la listarea a doua sau trei dischete, nu mai stiu exact, si au ridicat de la domiciliul sau niste hartii, niste acte, un diplomat cu acte. Am inteles ulterior ca ar fi vorba de niste secrete, niste documente oficiale, sustrase de el de la fostul loc de munca. Am vazut niste poze si niste foldere cu diplome, cu lucrari, probabil de pe Internet, din timpul facultatii-, a afirmat prietena ofiterului.

Adrian Tiberiu Mirica a fost dat afara din SRI Sectia Iasi in urma cu un an, din cauza unui scandal provocat la apartamentul fostei sale prietene din Bucuresti.

Mama sa spune insa ca acesta a fost doar un pretext si ca fiul ei devenise incomod **pentru ca isi facea treaba prea bine**.

-Ei au dorit sa scape de el, ca sa-i inchida gura. Asta e parerea mea sincera-, a declarat ea.

Procurorii militari au dispus arestarea preventiva pe o perioada de 30 de zile a sublocotenentului in rezerva Adrian Tiberiu Mirica, fost ofiter al Serviciului Roman de Informatii, dupa ce a fost prins in flagrant in timp ce incerca sa furnizeze unei persoane date si informatii cu caracter secret. Conform unui comunicat al Parchetului General, el a fost prins in flagrant in noaptea de 8 spre 9 mai, in momentul in care incerca sa predea unei persoane, pentru suma de 500 de dolari, doua dischete ce contineau date si informatii cu caracter secret, sustrase in perioada cat a fost ofiter activ la SRI Iasi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.