Conducerea Federatiei Sindicatelor Independente din Invatamant -Spiru Haret- a anuntat ca profesorii sunt decisi sa inghete anul scolar, daca Ministerul Educatiei si Cercetarii nu va da curs revendicarilor cadrelor didactice. Intr-un comunicat semnat de presedintele executiv al organizatiei, profesorul Gheorghe Isvoranu, sindicalistii acuza conducerea MEC de -grave incalcari ale parteneriatului cu sindicatele- si de luarea unor masuri fara consultarea sindicatelor.
Mai dispretuiti ca niciodata
-Ultimele hotarari initiate de MEC au tensionat si mai mult situatia din invatamant, cadrele didactice din aceasta organizatie fiind aproape de a lua decizia de inghetare a anului scolar… Consideram ca niciodata salariatii din invatamant nu au fost tratati cu mai mult dispret decat acum. Federatia <Spiru Haret> nu va accepta niciodata ca personalul nedidactic sa fie transferat in subordinea consiliilor locale, asa cum intentioneaza MEC-, specifica sindicalistii in comunicatul lor.
Presedintele executiv al Federatiei Sindicatelor Independente din Invatamant -Spiru Haret-, profesorul Gheorghe Isvoranu, a declarat ca data declansarii grevei generale va fi stabilita saptamana aceasta. -O decizie vom lua marti sau miercuri. Din punctul meu de vedere, as dori sa intram in greva generala, pentru ca toate guvernele au mizat pana acum prea mult pe bunavointa noastra. Avertizam ca, in cazul in care MEC nu va reveni asupra deciziilor date si daca va persista in reducerea personalului din invatamant, va fi singurul responsabil pentru efectele negative pe care le va declansa greva generala…-
Sindicalistii reproseaza MEC ca a luat hotarari ce vor duce la disponibilizari masive incepand din toamna, masuri care ii vor afecta chiar si pe profesorii titulari. Ei mai acuza reducerea cu 70% a sporului de izolare pentru mediul rural si acuza MEC de -tergiversarea cu buna-stiinta a negocierilor referitoare la conflictul existent, sperand ca nu va exista timpul fizic pentru declansarea actiunilor de protest-.
Celelalte federatii sindicale din invatamant nu sunt chiar asa de precise in privinta actiunilor greviste viitoare, ele asteptand rezultatul negocierilor ce vor avea loc in aceasta saptamana.
Disponibilizarile corespund cerintelor UE, afirma autoritatile
-Reasezarea- din invatamant, care inseamna de fapt reducerea drastica a posturilor, va fi analizata -la fata locului- de oficialii Ministerului Educatiei si Cercetarii. La nivelul judetului Neamt, de pilda, unde se preconizeaza o pierdere de circa 800 de locuri, a sosit Gabriel Leahu, director general in Ministerul Educatiei si Cercetarii. Inspectorul general scolar, Emil Creanga, a declarat ca unul dintre motivele explicite ale acestor reasezari de posturi tine de cerintele Bancii Mondiale: in Romania, raportul elevi-profesori este de 11 la 1, in vreme ce in tarile Comunitatii Europene este de 16-19 elevi la un profesor. Adica suntem prea saraci pentru a ne permite acest lux.
De asemenea, exista specializari in licee sau scoli profesionale care nu se regasesc in nevoile comunitatilor: -Serii intregi de tamplari sau operatori chimisti pot iesi de pe bancile scolii, dar nu exista corelarea cu necesitatile zonei. Va trebui sa atingem un procent de 30% ca integrare in munca. In plus, se lucreaza cu personal necalificat suplinitor. La Matematica, Fizica, Biologie sau Chimie, absolventii vaneaza, pur si simplu, iesirile la pensie, cu luni inainte-, a precizat Emil Creanga.
In zona rurala, unde sunt clase cu 5-10 elevi, va fi greu de realizat comasarea si datorita distantelor. -Ni s-au promis mijloace de transport. Iar scolile n-au infrastructura pentru a suporta astfel de comasari-, a mai afirmat inspectorul general Creanga. Fata de cei 40 de elevi care erau candva intr-o clasa, a spus Creanga, s-a coborat prea repede la 25. Sunt de asteptat proteste ale sindicatului fata de reducerea numarului de posturi. Compensatia ar fi o crestere salariala estimata la 32%, ceea ce ar mai atenua nemultumirile…
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















