Home Economic-Financiar Sanctiuni severe pentru incalcarea regimului de utilizare a acumulatorilor si bateriilor

Sanctiuni severe pentru incalcarea regimului de utilizare a acumulatorilor si bateriilor

DISTRIBUIŢI

Comisarii Garzii de Mediu vor aplica sanctiuni severe persoanelor sau firmelor care vor incalca prevederile unei recente hotarari de Guvern privind regimul bateriilor si acumulatorilor care contin substante periculoase, amenzile putand ajunge pana la 100 milioane de lei, informeaza Ministerul Apelor si Protectiei Mediului.

Actul normativ, care a intrat in vigoare in data de 6 mai a.c., interzice introducerea pe piata a bateriilor si acumulatorilor care contin mai mult de 0,0005% mercur. Exceptie fac bateriile tip pastila, cu un continut maxim de 2% mercur din greutate. De asemenea, este interzisa introducerea pe piata a aparatelor care utilizeaza baterii si acumulatori ce nu se pot inlocui cu usurinta de catre utilizatori.

Informatiile referitoare la continutul de metale grele din baterii si acumulatori trebuie sa cuprinda simbolurile chimice ale metalelor respective; Hg – mercur, Dd – cadmiu sau Pb – plumb, precum si concentratiile acestora.

Sunt interzise abandonarea bateriilor si acumulatorilor uzati in locuri in care poate fi poluat mediul inconjurator, precum si deversarea electrolitului din acumulatorii pentru autovehicule pe sol, in apele de suprafata, apele subterane, precum si cele ale marii teritoriale sau in sistemul de canalizare.

Neafisarea anuntului -Predati bateriile si/sau acumulatorii uzati pentru autovehicule in vederea valorificarii- in locurile speciale se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 1.000.000 si 10.000.000 de lei pentru persoane fizice care desfasoara activitati independente si intre 5.000.000 si 20.000.000 de lei pentru persoanele juridice. Nerespectarea obligatiilor privind informarea cetatenilor, evidenta, preluarea, transportul, colectarea si predarea bateriilor se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 5.000.000 si 20.000.000 de lei. Amenzi cuprinse intre 20.000.000 si 50.000.000 de lei se vor aplica pentru nerespectarea prevederilor legale de inscriptionarea bateriilor si acumulatorilor. Abandonarea bateriilor si acumulatorilor in locuri neamenajate, nerespectarea normelor de predare a acestora, precum si deversarea electrolitului se sanctioneaza cu amenzi cuprinse intre 1.000.000 si 10.000.000 de lei pentru persoane fizice si cu amenzi de la 50.000.000 la 100.000.000 de lei pentru persoane juridice.

Pentru depasirea concentratiei maxime admise de mercur din baterii sau acumulatori se vor aplica amenzi cuprinse intre 20.000.000 si 100.000.000 de lei. In cazul nerespectarii prevederilor legate de organizarea unui sistem de colectare si comercializare a bateriilor si acumulatorilor se vor aplica amenzi cuprinse intre 1.000.000 si 10.000.000 de lei pentru persoanele fizice autorizate si intre 50.000.000 si 100.000.000 de lei pentru persoanele juridice.

Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre personalul din cadrul Ministerului Apelor si Protectiei Mediului, al Inspectoratelor de Protectia Mediului, al Ministerului de Interne, Ministerului Industriei si Resurselor, al Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si al autoritatilor administratiei publice locale.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.