Targu Mures a fost gazda -Zilei Intreprinzatorilor Maghiari-, eveniment organizat de Ambasada Republicii Ungare la Bucuresti si de Societatea de Utilitate Publicz pentru Investitii si Dezvoltarea Comertului din Ungaria (ITDH), cu sprijinul Consiliului Judetean Mures. Evenimentul a avut drept scop cunoasterea de catre intreprinzatorii maghiari, dornici sa investeasca in Romania, a experientei practice a firmelor care functioneaza deja aici, cunoasterea mediului economic romanesc si descoperirea de posibilitati concrete de afaceri.
Schimburile comerciale bilaterale intre Romania si Ungaria cunosc, din anul 1989, o crestere continua, atingand, in 2001, valoarea de 1,12 miliarde de dolari, reprezentand o crestere de 24,4% fata de datele anului 2000. Valoarea exportului este de 762,5 milioane de dolari, cea a importului, de 360,8 milioane de dolari. Din exportul ungar, 25% reprezinta produse agricole, 75% produse industriale, iar din import 10% produse agricole si 90% produse industriale. Ponderea decisiva a schimburilor are loc in cadrul CEFTA.
Pana la sfarsitul anului 2001, exportul de capital ungar in Romania a atins valoarea de 179 milioane de dolari (2.904 miliarde de lei). Intreprinzatorii ungari au infiintat aproape 3.000 de firme. A sporit, de asemenea, prezenta in Ungaria a capitalului romanesc, care pana la sfarsitul anului 2001 a ajuns la valoarea de 1,7 miliarde de forinti (6,2 milioane de dolari), ceea ce inseamna aproape 2.000 de firme ungare inregistrate cu aport de capital romanesc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















