Home Bref Bătăi de joc

Bătăi de joc

DISTRIBUIŢI

„Cazul Elodia e nimic pe lângă privatizarea Oltchim” a recunoscut Dan Diaconescu. Ah, el spuse adevărul! Se pare că Oltchim va avea soarta faimoasei dispărute: „și dacă D.D. ar avea cele 45 de mil. euro, Oltchim tot va intra în insolvență, căci are 700 mil. datorii și-i mai trebuie un miliard ca să poată reporni” – au zis economiștii, adică acei specialiști în autopsii și nu în salvarea pacienților. Altminteri, marii consilieri economici ai premierului Ponta l-ar fi sfătuit să oprească „privatizarea” înainte de a deveni deces la bâlci. Singurul câștigat este D.D: toți reporterii tv aleargă după el – mai ceva ca dna Plumb plecată glonț după „ursul turbat” care face victime în fiecare zi. D.D. pare însă imposibil de tranchilizat: a refuzat să semneze „batjocura de contract” în timp ce premierul Ponta a răspuns tot în batjocură: „D.D. și-a bătut joc de oamenii de la Oltchim” iar dl. Blaga a precizat similar: „Ponta și-a bătut joc de angajații de la Oltchim”. Toți au dreptate. Ponta și D.D. formează cuplul fatal al petrochimiei și nici nu mai pot fi disociați – precum doi Cioacă legați de aceeași victimă.
Încercând să iasă din belea, Ponta l-a denunțat pe D.D.: „știam că D.D. n-are bani, privatizarea Oltchim a eșuat, cred că D.D. își dorea să participe doar la spectacol, privatizarea se va relua anul viitor, vrem să găsim un investitor serios”. Nu, zău? Întâi să vedem dacă Oltchim rămâne în picioare până la anul. Apoi, trebuie să găsim un premier serios – căci Ponta s-a făcut de râs pe toate planurile și în toată Europa. În 13 septembrie – de ziua pompierilor! – se lăuda cu „două mari companii din zone geografice diferite” iar în 24 septembrie recunoștea că a eșuat în zona mahalalelor – după care și-a pus speranțele în ruși: „compania rusă Tise e interesată încă de Oltchim”. De la Nistru pân' la Tise Ponta este plin de vise: a visat că dl. Videanu s-a înțeles cu D.D. pentru preluarea  Oltchim „ca să șteargă urmele fraudelor”. Cum să le șteargă? Ce-s praf? De ce nu le-a dejucat planul?
La rândul său, dl. Videanu a declarat că vânzarea Oltchim „e o nebunie cap-coadă” – respectiv Ponta-D.D. – căci nimeni nu face privatizări cu persoane fizice: „Ponta se comportă după valorile și principiile dlui Bulă”. ?ê?£i dl. Blaga i-a prins slăbiciunea: „Ponta e cel mai slab premier după '89”. Cam zgârcit, dl. Blaga. Putea să adauge: și din toate timpurile. Cât de slab de cap poți să fii ca să culegi din tomberon ce-a aruncat scârbit pușcăriașul Tolea Ciumac?

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.