O initiativa declarativa a primarului Ion Rotaru – considerata gogorita in urma cu un an, atunci cand a fost lansata – a devenit realitate. De miercuri, 15 mai, nemtenii se pot lauda ca dispun de o tribuna de injurat, in centrul Parcului Tineretului, de la inatimea careia isi pot clama ofurile fara a suporta vreo consecinta. Cel putin asa ii asigura reprezentantii municipalitatii pe cei care nu se vor sfii sa-si faca publice nemultumirile de orice fel si la adresa oricui, fara nici o interdictie de limbaj sau adresabilitate. Ideea primarului Ion Rotaru este preluata dupa un model britanic, Hyde Park din Londra gazduind o tribuna cu un caracter similar.
-Primarul a comandat constructia tribunei societatii Publiserv si de astazi ea poate fi utilizata in scopul in care a fost amplasata. Noi o numim tribuna vorbitorului liber si speram ca toti cei care au ceva de spus sa o faca in limite decente. Sa vedem ce va iesi si daca va avea succes. Cetatenii nu trebuie sa se teama ca vor suporta consecinte, atat timp cat este o zona libera. Totusi, daca cei de acolo se dedau la acte antisociale, Politia comunitara va interveni pentru a-i calma pe turbulenti. 50 de ani am fost invatati sa ne tinem gura, acum ar fi cazul sa ne putem exprima liber-, a afirmat viceprimarul Gheorghe Dumitreasa.
Deocamdata, in lipsa unei popularizari si a unei inscriptionari care sa autentifice scopul tribunei, platforma metalica aparuta peste noapte devenise, ieri, principala atractie a copiilor care se jucau in parc. Oamenii care se odihneau in parc inca nu aflasera care este destinatia tribunei aparute peste noapte, iar cei care banuiau ceva o priveau cu circumspectie. -Nemultumiri am cu nemiluita. As imbatrani daca ar fi sa le expun de acolo de sus. S-apoi cum sa ma urc eu la tribuna, sa urlu de unul singur? Nu zice lumea ca sunt nebun?-, a spus unul dintre pietrenii care se odinneau pe banca situata chiar in fata tribunei nou-construite.
Pentru altii, carora nu le-ar lipsi indrazneala, frica de oamenii ordinii constituie un motiv serios de a iesi in fata. -Eu spun tot timpul ce am de spus si stiu multe, insa ma pazesc. Pun pariu ca Politia sta pe undeva prin apropiere si asculta tot ce se vorbeste. Si te trezesti ca te ridica din senin.-
Initiativa primarului a luat prin surprindere conducerea Politiei
-Eu nu stiam de aceasta intentie a primarului Rotaru. Cred ca nu este o idee rea si speram ca aceia care vor urca la tribuna vor fi ponderati in declaratii. In caz contrar, noi avem la indemana Legea 61/1991, care incrimineaza injuriile si expresiile jignitoare in public. In momentul in care vom fi sesizati de cetateni, care vor fi deranjati de cei ce vor urca la tribuna, noi ne vom deplasa la fata locului si ii vom amenda. Vom proceda la fel cum procedam si cu cei pe care ii sanctionam pe strada pentru tulburarea linistii publice. Acolo pot fi copii, adolescenti si nu credem ca este normal ca un cetatean aflat la tribuna sa adreseze cuvinte jignitoare. Tribuna, cred eu, este pentru altceva, nu pentru a adresa injuraturi stiu eu carei persoane. Probabil ca de acolo cetatenii isi vor putea exprima nemultumirile, insa fara a folosi injurii sau cuvinte jignitoare-, a declarat colonelul Cristian Timofte, purtatorul de cuvant al IJP Neamt.
V. Vinca, D. Muraru
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















