
NASA a anunțat că, la doar câteva săptămâni de la sosirea pe ,,Planeta Roșieăă, robotul Curiosity a făcut o descoperire deosebit de importantă: albia unui râu secat, dovadă că, pe suprafața suprafața planetei Marte a existat cândva apă în stare lichidă. Mai mult decât atât, s-a descoperit că acolo au existat și niște râuri care au lăsat în urma lor o serie de sedimente specifice unor cursuri de apă, urme similare celor lăsate de râurile terestre. Concret, este vorba despre niște conglomerate adică niște roci sedimentare formate din sfărâmături de rocă rotunjite din cauza eroziunii acvatice. Iar dimensiunile și formele acelor pietre le oferă savanților indicii privirtoare la viteza și direcția de curgere a vechiului râu marțian. "Din mărimea pietrișului pe care l-a transportat, putem să deducem că apa se mișca cu aproximativ 0,9 metri pe secundă, și că adâncimea era undeva între gleznă și șold", a declarat William Dietrich de la Universitatea din California, Berkeley, unul dintre savanții implicați în proiectul Curiosity. "Au fost scrise multe lucrări despre canalele de pe Marte, cu ipoteze diferite legate de fluxul apei din acestea. Însă aceasta este prima dată când vedem pe Marte, cu adevarat, pietriș transportat de apă. Este o tranziție de la speculații cu privire la dimensiunea aluviunilor la observarea lor directă", a adăugat Dietrich. Specialiștii americani au anunțat că albia râului marțian a a fost identificată între partea de nord a Craterului Gale și poalele Muntelui Sharp, din interiorul craterului. "Formele rocilor arată că ele au fost transportate acolo, iar dimensiunile lor spun că nu ar fi putut fi transportate de vânt. Au fost transportate de apă", a declarat Rebecca Williams de la Planetary Science Institute din Tucson, Arizona, un alt membru al echipei Curiosity, "Un curs de apă poate fi un mediu propice vieții", a declarat John Grotzinger, de la California Institute of Technology din Pasadena adaugând că "nu este prima noastra alegere în ceea ce privește un mediu favorabil conservării organice. Ne îndreptăm în continuare către Muntele Sharp, dar aceasta este o asigurare că am găsit deja primul mediu potențial propice vieții."
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















