
Fetița de două luni care a fost adusă într-o stare jalnică la spitalul din Craiova a murit, potrivit raportului medico-legal, din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii, bebelușul suferind și de bronhopneumonie, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, comisarul Adrian Căpraru. Polițiștii au primit concluziile raportului medico-legal în urma necropsiei bebelușului de două luni, din comuna Sadova, și vor ajunge în localitatea Sadova pentru a sta de vorbă cu vecinii familiei Burtea și a se interesa cum s-au comportat părinții cu bebelușul. „Vom mai aștepta și un raport de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, care va declanșa o anchetă socială acasă la familie, după care vom pune soluția în acest caz“, a declarat comisarul Căpraru.
Medicul a fost marcat de detașarea mamei copilului
Medicul Cristiana Geormăneanu din cadrul SMURD Craiova a declarat că a fost marcată de detașarea mamei copilului față de această situație, care dorea să plece cât mai repede din spital și să îl lase imediat după ce ajunsese acolo. „Femeia, mamă a cinci copii, s-a prezentat cu unul dintre aceștia care prezenta simptomele unui stop cardio-respirator. La scurt timp, copilul a intrat în stop cardio-respirator și cu toate manevrele de resuscitare ale medicilor nu s-a mai putut face nimic și pacientul a fost declarat decedat. M-a surprins detașarea mamei față de situație, care, cum a ajuns la spital, voia să plece cât mai repede acasă“, a declarat medicul Cristiana Geormăneanu. Cel care s-a interesat de soarta fetiței a fost medicul de familie de la Centrul Medico-Social Sadova care a fost și cel care a anunțat cazul prin 112.
Acesta le-a povestit apoi medicilor faptul că bebelușul fusese abandonat la naștere de mamă, însă asistenții sociali l-au adus familiei la scurt timp, deși medicul de familie i-a avertizat în legătură cu condițiile de trai și cu nivelul foarte scăzut de educație al mamei, a adăugat dr. Geormăneanu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















