Presedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, ieri, pe Aeroportul International Otopeni, ca turneul final al Cupei Mondiale de fotbal din Coreea de Sud si Japonia va fi trist fara echipa Romaniei. -Ratarea calificarii la turneul final al CM de fotbal reprezinta pentru Romania o pierdere in planul sportiv si in cel al imaginii. Este o pierdere si in planul experientei pe care tinerii jucatori ar fi putut-o castiga. Insa, din punct de vedere financiar, nu ar fi fost un castig, tinand cont de cheltuielile pe care trebuia sa le suportam-, a spus presedintele, care a plecat spre Coreea de Sud, insotit de sotie, pentru a participa la Congresul FIFA de la Seul si pentru a urmari meciurile din cadrul turneului final. Mircea Sandu a afirmat ca este bine, totusi, ca la CM 2002 va fi prezent selectionerul Anghel Iordanescu, care va observa doua partide ale reprezentativei Danemarcei, adversara Romaniei in preliminariile Euro 2004, si care va face raportul tehnic.
Presedintele FRF a spus ca nu are nici o favorita la castigarea titlului de campioana mondiala, dar ca este posibil ca reprezentativele Argentinei si Frantei sa ajunga in finala. Oficialul roman a adaugat ca in lupta pentru titlul de golgeter al Cupei Mondiale il vede favorit pe francezul Tierry Henry, dar ca spera ca si brazilianul Ronaldo sa-si revina. -Voi urmari cu putin necaz selectionata Sloveniei in meciul cu Paraguay, dar acesta este sportul. Nu cred ca Slovenia va surprinde, asa cum am fi putut noi sa surprindem daca ne-am fi calificat-, a declarat oficialul roman.
Sandu a mai mentionat ca inca nu stie pe cine va vota in functia de presedinte al FIFA, la alegerile ce vor avea loc in cadrul Congresului forului fotbalistic mondial. -Joseph Blatter este un om cu o vasta experienta in domeniul fotbalului si a ajutat mult din punct de vedere financiar, prin programe, tarile care au avut nevoie-, a declarat presedintele FRF.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















