Un turist în vårstă de 72 de ani, din Bistrița-Năsăud, care s-a rătăcit în Masivul Făgăraș, a fost adus de salvamontiști într-un loc accesibil, de unde a fost preluat de un elicopter și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov din cauza rănilor suferite în urma unei căzături. Turistul a pornit såmbătă dimineață spre Vårful Moldoveanu, iar duminică a decis să se întoarcă pe un traseu dificil, pe ruta Viștea Mare. Pe drum, în zona Fundul Văii, a căzut și s-a lovit la cap. Bărbatul a fost găsit de un grup de turiști cehi care a anunțat echipele Salvamont. Echipa de intervenție ce a ajuns la turist, în noaptea de duminică spre luni, i-a acordat primul ajutor și l-a stabilizat și termic. După mai bine de opt ore, salvamontiștii au reușit să-l coboare pe turist în zona Viștea Mare de unde, ieri, a fost preluat de un elicopter și dus la spital.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















