Home Actualitate Silviu Brucan, operat in stare critica

Silviu Brucan, operat in stare critica

DISTRIBUIŢI

Internat in urma cu trei zile la sectia de neurologie a Spitalului Universitar de Urgenta Bucuresti, analistul politic Silviu Brucan a fost supus, ieri, timp de mai bine de sapte ore, unei interventii chirurgicale cu grad mare de risc. Potrivit conducerii spitalului mentionat, Brucan s-a internat cu diagnosticul de -anevrism al aortei abdominale infrarenale in expansiune, cu iminenta de ruptura-. Medicii spun ca operatia a fost extrem de complicata, dat fiind varsta pacientului (90 de ani), dar si faptul ca in locul zonei anevrismale (initial anevrismul avea doar sase centimetri, dar zona de protezat a fost mult mai extinsa) a trebuit implantata o proteza din material sintetic. La un moment dat, s-a vehiculat inclusiv informatia ca Brucan ar fi decedat, insa aceasta a fost ulterior infirmata de medici.

Medicul Catalin Carstoiu, directorul medical al Spitalului Universitar, a declarat la ora iesirii din sala de operatie a politologului ca starea de sanatate a pacientului era destul de critica (n.r. – a mai avut -antecedente medicale- similare, in speta un adenom de prostata, un accident vascular), pentru moment fiind internat la reanimare. Inainte de 1989, Brucan a fost ambasador al Romaniei in SUA si la ONU. Inainte de 1990, el a fost unul dintre semnatarii Scrisorii celor sase demnitari comunisti, protest adresat lui Ceausescu. Dupa revolutie, Brucan a fost botezat -Oracolul din Damaroaia-, dupa ce a declarat intr-o emisiune televizata ca in Romania sunt -stupid peoples-, cauza din care tara ar avea nevoie de -20 de ani ca sa deprinda democratia-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.