Home Sport Situatia financiara a forului mondial provoaca un nou scandal in lumea fotbalului

Situatia financiara a forului mondial provoaca un nou scandal in lumea fotbalului

DISTRIBUIŢI

Astazi este o zi deosebit de importanta pentru viitorul fotbalului mondial: la Seul vor avea loc alegerile pentru desemnarea presedintelui FIFA. Ieri, insa, -razboiul- preelectoral a declansat noi discutii aprinse. Congresul extraordinar de marti, care a avut ca scop examinarea situatiei financiare, a fost marcat de refuzul secretarului general, Michel Zen-Ruffinen, de a conduce dezbaterile, asa cum ii cerea functia, precum si de scandalul declansat de cei care nu au mai avut ocazia sa ia cuvantul, informeaza AFP. -Nu am participat la elaborarea raportului ce urmeaza sa fie prezent, astfel ca refuz sa-mi asum orice responsabilitate privind situatia financiara a FIFA. Raportul este incomplet, iar cifrele ce apar in acest material nu corespund realitatii. Ceea ce vor decide participantii la congres va fi respectat, dar eu nu voi avea nici o responsabilitate-, a declarat Michel Zen-Ruffinen in fata reprezentantilor a 199 dintre cele 204 federatii afiliate la FIFA.

Dupa un moment de uimire, presedintele FIFA, elvetianul Joseph Blatter, a preluat conducerea dezbaterilor. -Sunt putin surprins, dar nu este ceva important. Sa continuam sedinta-, a precizat Blatter, inainte de a prezenta raportul financiar.

Congresul extraordinar de la Seul a fost marcat de un nou incident, dupa ce Blatter a decis incheierea dezbaterilor, fara ca anumiti membri ai forului fotbalistic international sa aiba posibilitatea de a-si prezenta opiniile. Sedinta s-a incheiat in protestele celor care, desi erau inscrisi pentru a interveni, nu au mai avut aceasta ocazie, presedintele FIFA declarand ca este necesar sa se respecte programul dezbaterilor. Blatter a adaugat ca cei care au ceva de spus o pot face in cadrul congresului ordinar al forului fotbalistic international, ce va avea loc astazi. Decizia a provocat nemultumirea unor participanti, printre acestia aflandu-se si presedintele Confederatiei Africane de Fotbal (CAF), camerunezul Issa Hayatou, singurul contracandidat la conducerea FIFA. -Este absolut scandalos-, a precizat Hayatou. La randul sau, secretarul general Michel Zen-Ruffinen s-a declarat nemultumit. -FIFA nu mai functioneaza. In cei 16 ani de cand lucrez in cadrul acestui for, nu am vazut niciodata ceva asemanator. Trebuie sa refacem totul, de jos si pana sus-, a afirmat Zen-Ruffinen.

Blatter la mila… lui Milla?

Aceasta a fost doar continuarea scandalului de luni, cand patru vicepresedinti ai FIFA l-au acuzat pe Blatter ca i-a oferit bani fostului fotbalist camerunez Roger Milla, pentru ca acesta sa-l sprijine in alegeri. Lennart Johansson, Issa Hayatou, Chung Mong-joon si Antonio Matarrese au prezentat, in cadrul unei conferinte de presa, documente care dovedesc faptul ca Roger Milla a primit 17.250 de euro (25.000 de franci elvetieni) pentru organizarea unei petreceri la implinirea varstei de 50 de ani, in luna mai 2002. Potrivit unui martor, Milla i-a soliciat, in luna decembrie 2001, lui Blatter o scrisoare de recomandare in vederea gasirii unor sponsori care sa-l ajute sa invite mai multe foste glorii ale fotbalului la petrecerea sa. Martorul este o secretara a lui Walter Gagg, responsabil al departamentului tehnic al FIFA. Blatter a acceptat solicitarea lui Milla si a trimis dosarul lui Gagg. Acesta l-a informat pe Roger Milla ca presedintele a acceptat cererea sa, precizand insa ca -FIFA este un simplu intermediar, nu un sponsor-. Aceeasi secretara l-a anuntat pe Milla ca semnatura lui a fost folosita la finalul unor mesaje de promovare a candidaturii lui Blatter. -In loc sa se supere, Roger Milla a solicitat imediat sa discute cu presedintele-, a spus secretara, care a precizat ca, dupa cateva saptamani, Blatter i-a facut lui Milla o donatie de 25.000 de franci francezi.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.