Liderul clasamentului mondial, tenismenul Roger Federer, a trecut prin momente de groază după ce un fan a anunțat pe internet că vrea să îl asasineze în acest weekend, chiar pe terenul de joc. Organizatorii turneului de la Shanghai au sporit măsurile de securitate, iar autoritățile l-au descoperit pe făptaș, care și-a cerut scuze și a precizat că nu a fost vorba decât despre vorbe aruncate în vânt. „Îmi pare foarte rău. Aveam o discuție cu fani ai lui Federer, iar apoi am scris ceva stupid. Sper că organizatorii vor fi înțelegători, mă vor ierta și le vor transmite lui Federer și familiei sale scuzele mele”, a declarat fanul, care notase pe baidu.com următorul mesaj: „La 6 octombrie, plănuiesc să îl asasinez pe Federer în scopul exterminării tenisului”, alături de o fotografie care îl înfățișa pe elvețian decapitat.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















