Recunoscut ca regal al tenisului pe zgura, turneul de Grand Slam de la Roland Garros a ajuns in pragul turului trei. In concursul masculin, surprizele nu au lipsit, printre jucatorii eliminati prematur numarandu-se rusul Kafelnikov, britanicul Tim Henman si americanul Andy Roddick. O prestatie excelenta pana acum a avut Andrei Pavel, care s-a calificat in turul al treilea al turneului, dupa ce l-a invins in cea de-a doua partida sustinuta in arena pariziana secunda pe elvetianul Michel Kratochvil. Meciul a fost unul fara istoric, romanul impunandu-se in trei seturi, cu scorul de 6-3, 6-1, 6-3. Pavel va juca in turul urmator cu spaniolul Albert Montanes (Spania), care l-a depasit pe marocanul Younes El Aynaoui (cap de serie nr. 16): 7-5, 7-6, 6-4. Pentru calificarea in aceasta faza a Internationalelor Frantei, Pavel si-a asigurat pana acum, din partea organizatorilor, un cec in valoare de 32.000 de euro si 15 puncte in clasamentul ATP. Celalalt jucator roman prezent pe tabloul principal de simplu, Adrian Voinea, l-a intalnit aseara, tarziu, intr-un meci contand pentru turul al doilea, pe americanul Vincent Spadea, cel care a trecut anterior de francezul Cedric Pioline, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-4, 3-6, 6-4.
Andrei Pavel s-a inscris si in competitia de dublu, unde face pereche cu sud-africanul David Adams, desi la acest concurs participa si partenerul lui Pavel din Cupa Davis, Gabriel Trifu. Cuplul Pavel/Adams urmeaza sa joace in primul tur impotriva unei perechi din Cehia, formata din Petr Pala si Pavel Vizner, favoritii numarul 12.
Ieri, Andre Agassi a mai facut un pas spre finala, invingandu-l cu scorul de 4-6, 2-6, 1-6, abandon pe David Sanchez (Spania). Alte rezultate ale zilei a patra: Xavier Malisse (Belgia) – Tim Henman (Anglia) 6-2, 3-6, 7-6, 6-3; Hicham Arazi (Maroc) – Mariano Puerta (Argentina) 6-2, 6-1, 6-2; Tommy Hass (Germania) – Feliciano Lopez (Spania) 6-3; 6-4, 6-4; Alex Corretja (Spania, nr.18) – Todd Martin (SUA)6-2, 6-3, 7-5; Sjeng Schalken (Olanda, nr.30) – Sebastien Chaunac (Franta)6-0, 6-2, 7-6 (7/3). Fara mari surprize decurg lucrurile in concursul feminin. Rezultate mai impotante: Jannifer Capriati (SUA, nr.1) – Amy Frazier (SUA) 6-4, 6-3; Elena Lihotskeva (Rusia) – Martina Muller (Germania) 7-5, 6-4. Elena Dementieva (Rusia, nr.13) – Asa Svensson (Suedia)7-5, 6-3; Kim Clijsters (Belgia, nr.4) – Eleni Daniilidou (Grecia)7-6, 7-6; Nathalie Dechy (Franta, nr.27) – Iveta Benesova (Cehia) 4-6, 6-1, 6-4.
60 de sportivi si membri ai delegatiilor la JO de la Sydney se afla inca ilegal in Australia
Aproape saizeci de persoane care au facut parte din delegatiile oficiale participante la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, se afla inca ilegal pe teritoriul Australiei, informeaza AFP. Serviciile de Imigrare au confirmat, miercuri, ca 57 de persoane, dintre care 23 de sportivi, nu s-au intors inca in tarile de origine, dupa incheierea Olimpiadei din 2000. Trei dintre acestia, pugilistii ugandezi Kassim Adam si Jackson Asiuki si kenyanul Fred Kinuthia, au ramas in Australia si dupa expirarea vizei si au participat deja la competitii larg mediatizate. Cei trei si-au prelungit viza de mai multe ori, in speranta obtinerii dreptului de rezidenta permanenta pe teritoriul Australiei.
-Fred Kinuthia si Jackson Asiuki sunt pugilisti care n-au inregistrat nici o infrangere in competitiile la care au participat, iar Kassim are deja sase victorii la activ-, a declarat antrenorul lor, Austin Taylor. Reprezentantul Serviciului Australian de Imigrare a anuntat ca nu poate dezvalui identitatea celorlalte persoane ramase ilegal pe teritoriul Australiei si ca, cel mai probabil, imigrantii sunt gazduiti la rude si prieteni si lucreaza la negru, pentru a evita sa fie descoperiti.
-Cand ii vom gasi, ii vom expulza imediat-, a adaugat oficialul australian.
In prezent, 23 de sportivi, 9 oficiali, 14 reprezentanti mass-media si 11 invitati se afla, ilegal, pe teritoriul Australiei, dintre acestia 21 fiind de origine europeana.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















