Bursele in strainatate ale angajatilor Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEC) au fost temporar sistate, pana cand vor fi gasite criterii obiective de selectare a candidatilor care pot beneficia de specializari in afara tarii, a spus, ieri, ministrul educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu. -Stiu ca mi-am atras ura multor colegi luand o astfel de decizie, dar cred ca reprezentantii Oficiului National al Burselor de Studii in Strainatate nu ar fi putut refuza cererea unui director general din MEC-, a afirmat Andronescu. Ministrul Educatiei sustine ideea ca tot mai multi tineri sa mearga la specializare in strainatate, afirmand ca de aceea nu va ingradi sansele angajatilor MEC de a beneficia de o astfel de oportunitate. Pentru moment, dosarele pentru burse in strainatate ale angajatilor MEC au fost blocate, nici un salariat nu va mai pleca pana nu va fi gasita solutia optima care sa permita selectia lui obiectiva.
Ministrul a mai precizat ca salariatii MEC despre care presa a spus ca se vor duce in strainatate cu burse de studiu suportate din banii bugetului nu ar fi plecat chiar daca mass-media nu ar fi semnalat situatia lor. -Chiar daca numele unor directori generali figurau pe lista celor care ar fi beneficiat de o bursa in strainatate, aprobarea pentru aceasta deplasare trebuie vizata de ministru, iar eu nu as fi aprobat asa ceva-, a mai spus Andronescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















