Spitalul Județean Timișoara va avea un heliport nou, care va putea deservi zborurile elicopterelor SMURD ce transportă cazurile de urgență. ''Am demarat demersurile pentru lucrările de la Spitalul Județean (aflat în subordinea Consiliului Județean Timiș), în vederea construirii unui heliport. În 2013, spitalul va primi un elicopter nou pentru serviciul SMURD, prin Consiliul Județean (CJ). Trebuie să facem amenajarea locului unde va fi garat elicopterul și al celui unde va fi amplasată stației PECO ce asigură carburantul'', a declarat luni, într-o conferință de presă, Titu Bojin, președintele CJ Timiș. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Autoritățile timișorene au declanșat, încă din 2006, demersurile pentru reînființarea unui serviciu de tip SMURD, dotat cu ambulanțe aeriene, care a funcționat până în anii '70, în cadrul Aviației Utilitare, sub denumirea de AVIASAN. Elicopterele din parcul Aviației Utilitare Timișoara ar fi urmat să fie dotate cu aparatura necesară intervențiilor medicale de maximă urgență și să asigure transportul în condiții de criză. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Dr. Horia Vermeșan, directorul Autorității de Sănătate Publică Timiș, a declarat că există multe situații în care bolnavii își pierd viața pentru că nu ajung în timp util la spital. Pe de altă parte, acele elicoptere care sunt în administrarea Aviației Utilitare Timișoara ar fi trebuit să fie reparate în atelierele din Ucraina, ceea ce ar fi presupus și transformările și dotările speciale unui serviciu de ambulanță aerian, costurile depășind 500.000 de lei pentru fiecare aparat.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















