Din sezonul 2012-2013 al Ligii I nu s-au scurs prea multe etape, doar 11, dar Steaua este, fără discuții, principala candidată la câștigarea trofeului. Statutul de favorită numărul unu s-a întârit în acest weekend, când elevii lui Laurențiu Reghecampf au reușit să o învingă pe campioana en-titre, CFR Cluj, scor 0-1. Ambii antrenori au privit meciul cu obiectivitate, declarând că rezultatul final este complet meritat. „Am impus ritmul și asta s-a văzut pe teren. Din primul și până în ultimul minut am reușit să conducem jocul într-un mod suveran”, a spus Laurențiu Reghecampf, completat de omologul său de pe banca ardelenilor, Ioan Andone: „Așteptările au fost mari de la acest meci, dar am făcut prea multe erori individuale. Nu meritam victoria și nici măcar egalul. Steaua a fost bine pregătită psihic, dar nu și fizic. Și-au creat ocazii de gol pe erorile noastre colective. Din păcate, cele 12 puncte sunt greu de recuperat și până greșește Steaua de patru ori și noi să câștigăm e foarte greu. Ne-a fost frică de joc și să ținem posesia”.
Grație acestui succes, Steaua se menține pe locul întâi al clasamentului, cu trei puncte în fața echipei Pandurii Târgu Jiu, pe care o va înfrunta în runda viitoare.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















