Primarul republican al New Yorkului, Michael Bloomberg, cunoscut pentru criticile sale la adresa administratiei Bush, va asista, alaturi de presedintele Statelor Unite, la comemorarile dedicate implinirii a cinci ani de la atacurile din 11 septembrie 2001. Manifestarile au inceput inca de ieri seara, cand seful administratiei de la Casa Alba a depus o coroana de flori la Ground Zero, locul unde odinioara se inaltau turnurile gemene ale World Trade Centre.
Fictiuni cinematografice pe acest subiect sunt dezaprobate, iar gandul la ceremoniile care vor urma ii nelinisteste: multi dintre locuitorii New Yorkului retraiesc cosmarul atacurilor din acel septembrie teribil. La cinci ani de la acele evenimente, New York si-a reluat viata cotidiana, iar lumea afacerilor si-a redobandit drepturile, serios afectate o buna perioada de timp. -Va fi dificil-, spune Tovak Klein, profesor de psihologie la Barnard College si autorul unui studiu asupra impactului suferit de familii.
Intrebari fara raspuns
Dar, cum se spune, fiecare cu ale lui. In discursul traditional de sambata, George Bush a tinut sa sublinieze, o data in plus, ca programul CIA de interogare a suspectilor de terorism a avut o valoare -de nepretuit- in eforturile de prevenire a altor atacuri pe teritoriul SUA. Intr-adevar, nu au mai existat atentate in American, dar, potrivit relatarilor presei, dupa cinci ani raman inca multe intrebari fara raspuns, raman inca in picioare aceleasi indoieli. Printre altele, un raport dat publicitatii la sfarsitul saptamanii de comisia de informatii a Senatului american sustine ca -nimic nu demonstreaza legatura dintre Saddam Hussein si teroristul de origine iordaniana Abu Mussab al-Zarkawi si membrii retelei Al-Qaida, autoarea atacurilor de la 11 septembrie. Concluziile acestui raport vin in dezacord, potrivit democratilor, cu justificarile furnizate de presedintele Bush pentru a lansa razboiul in Irak, in martie 2003. Ieri insa, secretarul de stat Condoleezza Rice a iesit la rampa pentru a desfiinta raportul in discutie. Seful diplomatiei de la Casa Alba a declarat ca aceste legaturi au existat si ca ele pot fi demonstrate.
Blestemul banilor
In alta ordine de idei, cand cladirile gemene ale World Trade Centre s-au prabusit sub impactul avioanelor deturnate si prabusite peste ele de teroristii lui Ossama bin Laden, au ramas numeroase vaduve. In primele zile de dupa atac, Congresul a infiintat un fond de compensatii in valoare de un miliard de dolari. Iar sotiile indurerate au devenit, intr-o clipa practic, din femei disperate adevarate milionare. Banii insa au distrus viata multora din ele, izolandu-le intr-o lume a singuratatii. Rude, prieteni si cunoscuti le-au abandonat sub imperiul unui sentiment de nedreptate si invidie care s-a dovedit imposibil de depasit, dupa cum scria recent -Daily Mail-. Unele din aceste vaduve au ajuns dependente de cumparaturi. Altele s-au vazut atrase de frati, surori, parinti sau alte neamuri in nesfarsite procese de impartire a averii cazute din senin.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















