Potrivit unui document intern al Uniunii Europene, obtinut de Agentia Reuters, Bruxelles pregateste o posibila reducere cu 25 la suta pe an a subventiilor pentru agricultura acordate Romaniei si Bulgariei dupa aderare, daca cele doua tari nu vor crea sisteme de monitorizare compatibile cu normele europene. O decizie in acest sens ar putea fi inscrisa in raportul din 26 septembrie, document care va recomanda si data aderarii Romaniei si Bulgariei la blocul comunitar. In cazul unei concluzii favorabile masurilor evocate, Bucuresti si Sofia vor pierde automat fondurile alocate. -Va fi un instrument pe care Comisia il va putea folosi mai tarziu, in cazul in care va aparea aceasta necesitate-, a precizat un responsabil al Comisiei Europene, citat de Reuters. Romania si Bulgaria au ratat, in 2004, primul val de extindere a UE, din cauza ritmului prea lent al reformelor. In alta ordine de idei, comisarul european pentru agricultura si dezvoltare rurala, Mariann Fischer Boel, a dat de inteles ca executivul european nu va aplica neaparat clauzele de salvgardare, chiar daca acestea vor figura in raportul din 26 septembrie. Aflat in Bulgaria pentru a evalua progresele realizate in respectivele domenii, Boel a primit asigurari de la mai-marii tarii ca agricultura nu va reprezenta un obstacol pe calea aderarii la UE. El a salutat crearea unui organism special pentru plata fondurilor pentru agricultura si a unui sistem integrat pentru administrare si control in sectorul agricol, dar si-a exprimat ingrijorarea in legatura cu hartile aeriene ale parcelelor, a caror actualizare este o problema importanta, inca nerezolvata.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















