Actiunea de protest a personalului auxiliar din Justitie a luat, ieri, amploare dupa ce grefierii si arhivarii de la alte zeci de instante din tara au intrat in greva din spirit de solidaritate cu colegii din Bucuresti. Concret, pentru a doua zi lucratoare consecutiv, in instantele din Galati, Tecuci, Targu Bujor si Liesti au fost afisate, in locuri publice, revendicarile personalului auxiliar. Acestia au decis insa sa nu intrerupa lucrul, pe motiv ca si-ar fi ingreunat singuri munca. Cu toate acestea, ei au decis sa poarte pe brat o banderola alba, in semn de protest. Bomba a venit insa tot din Capitala, mai exact la Curtea de Apel Bucuresti, unde grefierul Stefania Teleman a declarat pentru Mediafax ca -incepand de azi (n.r. – ieri), au fost blocate arhivele si registraturile de la multe instante din Bucuresti, iar incepand cu 15 septembrie, dupa consultarea tuturor salariatilor, grefierii nu vor mai participa la sedintele de judecata-. Tot ieri, dupa incheierea protestului, reprezentantii grevistilor au fost invitati la Ministerul Justitiei, la o discutie cu secretarul de stat Katalin Kibedi. Potrivit unor surse, negocierile au fost mai degraba un monolog, in care protestatarii au primit reprosuri ca sunt nerecunoscatori fata de activitatea Ministerului Justitiei.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















