In Bistrita-Nasaud, intre liderii locali ai UDMR si reprezentantii Prefecturii si primarii din judet au aparut primele neintelegeri legate de restituirile funciare. Filiala locala a Uniunii ii acuza pe primarii din judet de abuzuri in aplicarea legilor proprietatii, sustinand ca bisericilor reformate si catolice din zona le-a fost retrocedata mai putin de jumatate din suprafata de teren care le-a apartinut. Liderul judetean al UDMR, Ioan Szilaghyi, a declarat ca au primit doar 40 la suta din suprafata de teren care le-ar fi revenit si ca cealalta parte -a fost data de primari altor cetateni- din judet. Potrivit sursei citate, UDMR crede ca vinovata de starea actuala este Prefectura Bistrita-Nasaud. Presedintele filialei UDMR a dat ca exemplu doua parohii apartinand etnicilor maghiari din judet, cea din Sieu Odorhei, careia ii reveneau 17 hectare de pamant si i-a fost retrocedat doar un hectar care, pana la urma, i-a fost luat, si, respectiv, al parohiei din Reteag, careia ii reveneau 46 de hectare, acordate initial in totalitate, din care ulterior i-au fost retrase cinci hectare. Szilaghyi a declarat ca UDMR a sesizat Prefectura Bistrita-Nasaud de mai multe ori, dar ca nu au fost luate nici un fel de masuri impotriva acestor abuzuri.
In replica, Octavian Baciu, directorul de cabinet al prefectului Grigore Rus, a declarat ca liderul local al UDMR putea sa contribuie personal la aplicarea in bune conditii a legii in calitatea sa de membru al Comisiei judetene de aplicare a legilor funciare. El sustine ca nu au existat restrictii in privinta retrocedarilor si ca -li s-a dat inapoi ce li se cuvine potrivit legii-. In acest timp, reprezentantii PSD si UDMR au convenit, luni seara, sa evalueze impreuna, la mijlocul lunii iunie, in prezenta primului-ministru, aplicarea protocolului de colaborare dintre cele doua partide, a declarat Laszlo Borbely, vicepresedintele executiv al UDMR.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















