Presedintele Ion Iliescu a precizat ieri, la Timisoara, ca va mai face declaratii jurnalistilor numai -intr-un cadru civilizat-, in care sa se poata auzi reciproc. Intrebat daca nu va mai face de acum incolo declaratii decat in cadrul conferintelor de presa, Iliescu a raspuns: -Decat intr-un cadru in care sa ne putem auzi reciproc ca lumea. Nu asa cum veniti gramada peste mine, unii cu un microfon mai aproape, altii mai departe. Unul mai aproape aude intrebarea si raspunsul complet, altul o prinde din zbor, dar vrea sa fie si el prezent si atunci lanseaza tot felul de nazbatii-. Conform unora dintre membrii delegatiei care l-au insotit, marti si miercuri, pe presedintele Iliescu in vizita la Timisoara, de acum inainte seful statului nu va mai face declaratii jurnalistilor decat in cadrul conferintelor de presa sau daca se obtine un acord prealabil al sefului statului in acest sens. De asemenea, jurnalistilor nu li se va mai permite sa se apropie de presedintele Iliescu la mai putin de cativa metri de acesta si nici sa il astepte in fata iesirilor din obiectivele vizitate, blocandu-i astfel calea. In dimineata zilei de ieri, Iliescu i-a mustrat din nou pe ziaristi ca nu prezinta si exemple de succes, amintindu-le ca -a vorbi de bine nu inseamna a face propaganda primitiva-. El a mai spus ca sunt necesare criticile presei, atunci cand -biciuiesc naravurile si spiritele proaste-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















