Sportivii, găsiți vinovați de tentativă de omor
Tribunalul Bihor i-a condamnat, ieri, pe judocanii români Daniel Brata (foto) și Valentin Radu la patru ani de închisoare cu executare, după ce au fost găsiți vinovați în procesul de tentativă de omor intentat de un tânăr care a rămas cu sechele grave după ce a fost lovit în mod repetat de cei doi. Mirela Popa, expert relații publice din cadrul Tribunalului Bihor, a confirmat informația, menționând că sportivii, ambii foști membri ai lotului național de judo al României, vor fi privați de unele drepturi și după ce vor ieși din spatele gratiilor: „Astfel, instanța a dispus condamnarea ambilor sportivi la câte patru ani de închisoare cu executare și interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani după executarea pedepsei principale”. În plus, Brata și Radu vor băga mâna adânc în buzunar pentru a plăti cheltuielile de spitalizare ale victimei, în valoare de 7.488,38 de lei, daune materiale de 6.489,08 lei, 70.000 de euro reprezentând daune morale, câte 1600 de lei pentru acoperirea banilor cheltuiți de victimă cu avocatul său și 1.250 de lei cheltuieli de judecată în favoarea statului. Mirela Popa a menționat că pedeapsa nu este definitivă, cei doi sportivi putând face apel.
Dacă avocatul judocanilor, Claudia Țânțaș, a refuzat să comenteze prea multe, avocatul victimei consideră că sentințele celor doi sunt mult prea blânde, fiind mult sub minimul prevăzut de lege în cazurile de tentativă de omor. „Minimul pedepsei pentru infracțiunea de tentativă de omor este de șapte ani și șase luni. Ca urmare, chiar și cu circumstanțe atenuante, pedeapsa este cu mult sub minim. În plus, nu s-a avut în vedere faptul că unul dintre agresori, Daniel Brata, nici nu era la prima agresiune, conform fișei de cazier judiciar al acestuia. În cauze similare, pentru persoane de rând, se aplică pedepse de la opt ani în sus”, a declarat reprezentantul victimei, Răzvan Doseanu.
În noaptea de 12 spre 13 iunie 2011, Daniel Brata și Valentin Radu, amândoi membri ai lotului național de judo, l-au bătut crunt pe Adrian Popa, în vârstă de 24 ani, care a ajuns la spital cu multiple fracturi în zona toracelui și trei fracturi ale cutiei craniene, iar în urma complicațiilor a rămas cu o infirmitate permanentă.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















