Secretarul de stat in cadrul Ministerului Dezvoltarii si Prognozei, Mihai David, a incercat sa schimbe -azimutul- acuzatiilor primului-ministru, care afirmase, in repetate randuri, ca autoritatile locale nu sunt in stare sa intocmeasca proiecte eligibile pentru a beneficia de finantari nerambursabile: -Pana in prezent, au fost contractate doar patru milioane de euro (din 125 milioane alocate – n.n.), deoarece procedurile de contractare a fondurilor sunt extrem de anevoioase, cer mult timp. Dupa selectarea proiectelor, Comisia de evaluare intocmeste un raport, care este trimis la Comisia Europena. N-as zice ca e o superbirocratie, dar contribuabilii europeni trebuie sa stie ce se intampla cu banii lor. Si pentru ca la Delegatia Comisiei Europene s-a schimbat echipa de conducere, cu care am negociat pana in 2001, a trebuit sa o luam de la capat cu noua echipa. (…) Sigur, la o prima analiza, concluzia este ca Romania nu poate utiliza aceste fonduri. Va pot spune ca, in urmatoarele doua saptamani, vor fi organizate licitatii pentru atribuirea unor contracte in valoare de 10 milioane de euro si, pe masura ce primim acceptul Comisiei Europene, vor urma si alte licitatii. De asemenea, promit ca, daca fondurile PHARE 2000 nu vor fi contractate in totalitate, imi voi prezenta demisia-, a mai spus Mihai David.
Contractul-cadru pentru Programul PHARE 2000 a fost semnat in noiembrie 2000. Potrivit documentului, pana la sfarsitul lunii noiembrie 2002, trebuie finalizata procedura de contractare a fondurilor, iar pana in noiembrie 2004, programul trebuie sa fie finalizat.
MDP a lansat licitatii pentru sapte proiecte, iar pentru alte patru proiecte, dosarele de licitatii au fost transmise Comisiei Europene cu modificarile solicitate.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















