Ministerul Administrației și Internelor a inițiat, la cererea Interpol, un proiect de act normativ care permite delegarea ofițerilor români la sediul Secretariatului General de la Lyon, în condițiile în care aproximativ 12 la sută din numărul total de urmăriți sunt căutați de autoritățile române.
Ministerul Administrației și Internelor a supus dezbaterii publice proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind detașarea unor ofițeri români la Organizația Internațională de Poliție Criminală (OIPC)- Interpol.
Oficiali ai MAI au declarat, pentru MEDIAFAX, că proiectul a fost elaborat la solicitarea Interpol, în condițiile în care persoanele date în urmărire internațională de către autoritățile judiciare din România reprezintă aproximativ 12 la sută din totalul celor dați în urmărire la nivel mondial, ceea ce conduce la un volum semnificativ de date și informații procesate la nivelul Secretariatului General, cu scopul de a facilita localizarea și aducerea lor în fața justiției.
Având în vedere această situație, devenise necesară prezența unor ofițeri români detașați la sediul de la Lyon al Secretariatului General al Interpol, însă România nu avea un cadrul legal prin care acești polițiști să fie detașați, în mod oficial.
Secretariatul General al Interpol a selecționat deja un ofițer de poliție român pentru a îndeplini o funcție cu atribuții de coordonare a managementului datelor și informațiilor, care ar urma să fie detașat în perioada următoare.
Surse din MAI au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre comisarul Mihai Friptu, care în prezent ocupă funcția de director al Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, structură ce funcționaează la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit proiectului de act normativ supus dezbaterii publice, detașarea ofițerilor de poliție la Interpol va fi dispusă de ministrul Administrației și Internelor, în funcție de resursele financiare alocate prin bugetul MAI.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















